Întrebat despre înmormântarea cu mii de oameni a lui ÎPS Pimen, Raed Arafat a avut un răspuns cam din colț în colț, explicându-le pe toate, fără să le explice, de fapt, pe niciuna. Din răspunsul său pot să observ faptul că guvernul are tendința de a trece cu vederea absolut orice derapaj al Bisericii, pe sistemul: „noi am recomandat, acum e treaba lor să pună în practică!”. Hai, serios? Cum se face că există legi pentru omul de rând, însă atunci când vine vorba de capetele bisericești, se bagă totul sub preș?

Și uite-așa revin la o veche idee și-anume că BOR-ul în România nu este decât un Vatican mai underground, mai hapsân și mai putred.

Raed Arafat: „Dacă s-au încălcat regulile la fața locului, asta nu mai ține de noi”

Ba ține de autorități, domnule Arafat! Așa cum ține de autorități și atunci când noi, ăștia mici, nu respectăm regulile.

„Este solicitarea personală a Mitropolitului Moldovei și Bucovinei. E foarte greu să refuzi când e vorba de așa ceva… Dar s-a acceptat ceva minimal, care să respecte toate regulile. Noi am acceptat în ideea că, fiind o personalitate bisericească, n-ai cum să nu accepți. Însă acceptul nostru a fost fără vreo excepție la partea de sănătate publică. Ce am dat a fost cu respectarea distanțării sociale, cu purtarea măștii. Dacă s-au încălcat regulile la fața locului, asta nu mai ține de noi. S-a dat un document pe baza unei analize făcute de INSP. Noi nu dăm de capul nostru”, a declarat Raed Arafat pentru Recorder.ro.

Citește și: Pimen e vlădică, noi suntem opincă

#News