foto facebook

Ministrul Mediului, apelor şi pădurilor, Costel Alexe, vizitează, astăzi, Insula Belina, reintrată în domeniul public, la şapte ani după ce a fost scoasă din proprietatea statului, trecută în proprietatea Consiliului Judeţean Teleorman şi dată în administrare firmei Tel Drum, apropiată de Liviu Dragnea. În prezent, domeniul unde îşi petreceau timpul liber lideri ai PSD se află în administrarea Apelor Române. Vizita este programată la ora 12.00.

Anunţul privind reintrarea insulei Belina şi a braţului Pavel în proprietatea statului a fot făcut săptămâna trecută de către premierul Ludovic Orban, în şedinţa de Guvern.

Insula Belina va reveni în administrarea statului

„Oh, Belina! Am o veste bună să vă dau: după o lungă perioadă în care Insula Belina şi Braţul Pavel au rătăcit prin mâinile prietenilor din Teleorman ai PSD şi ai lui Dragnea, azi insula Belina va reveni în administrarea statului. Se semnează procesul verbal de preluare de către Apele Române a Insulei Belina şi Braţului Pavel. Preluarea se va face fără contractele pe care le încheiase Consiliul Judeţean cu Tel Drum. Preluarea va fi curată”, a afirmat, joi, premierul Ludovic Orban.

Acesta a cerut să se verifice tot ce s-a construit ilegal în Insula Belina, iar Ministerul Mediului să decidă, prin Hotărâre de Guvern, modul de administrare a Insulei Belina.

”Aşteptăm HG cu celeritate, să încheiem acest episod trist în care baronii roşii au încercat să transforme în moşie proprie proprietăţi ale statului român”, a mai declarat premierul.

Dragnea și-a construit un adevărat conac

Pe insula din judeţul Telorman au fost ridicate mai multe construcţii, între care două imobile care par a avea destinaţia de spaţii de cazare, un foişor, pontoane, dar şi o suprafaţă betonată de mari dimensiuni, care ar fost folosită pe post heliport şi care a fost amenajată în mijlocul unui teren viran. Accesul către imobilele şi pontoanele amenajate pe insula Belina este îngrădit de garduri şi porţi ferecate cu lacăte.

”Va fi necesar să promovăm o cerere de radiere a tuturor menţiunilor privind contractele de închiriere înaintate de CJ Teleorman pentru Tel Drum şi toţi ceilalţi apropiaţi ai lui Liviu Dragnea. În acest moment avem doar costuri pentru administrarea bunurilor, reparaţii curente, întreţinerea lucrărilor hidrotehnice şi asigurarea integrităţii construcţiilor. În acest sens sunt necesare măsuri pentru aplicarea planurilor integrate de management cantitativ şi calitativ a resurselor de apă pentru că asta ar fi trebuit să însemne tot ceea ce este astăzi complexul Belina. Totodată vor trebui depuse diligenţe pentru expertizarea construcţiilor ilegale în vederea, fie a obţinerii autorizării acestora sau a înlăturării lor în cazul în care normele incidente nu permit autorizarea”, a afirmat Alexe.

#NEWS