Bărbat arestat pentru amenințări cu moartea

El a intrat cu un topor peste părinții fostei iubite

Arest
Arest sursa foto pixabay

Un bărbat de 39 de ani, din Târgu Jiu, a fost reţinut de poliţişti după ce a intrat peste familia fostei iubite, având asupra sa un topor. El i-a ameninţat pe părinţii ei cu moartea, informează, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, potrivit ziare.com.

Duminică seara, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi de o femeie cu privire la faptul că un bărbat a intrat în locuinţă şi i-a ameninţat familia.

Din primele verificări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din Târgu Jiu, pe fondul consumului de alcool, a pătruns fără drept în locuinţa părinţilor fostei iubite. Acolo i-a ameninţat pe aceştia cu acte de violenţă şi cu moartea, având asupra lui un topor. În urma evaluării riscului, faţă de bărbatul în cauză a fost emis un ordin de protecţie provizoriu. A fost intocmit întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi violare de domiciliu. Luni, bărbatul de 39 de ani a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Pământul, lovit de o furtună geomagnetică