Epava unui vas scufundat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, descoperită după 81 de ani

La bordul navei erau peste 1.000 de persoane

Epava unei nave japoneze torpilate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cu peste 1.000 de persoane la bord, majoritatea prizonieri australieni, a fost descoperită în largul coastelor Filipinelor, a anunţat sâmbătă Silentworld Foundation, o societate de arheologie subacvatică, potrivit g4media.ro.

„Descoperirea Montevideo Maru închide un capitol teribil din istoria militară şi maritimă a Australiei”, a declarat John Mullen, directorul Silentworld, care a condus cercetările cu firma olandeză Fugro, specializată în sondaje de adâncime, şi cu armata australiană.

Fundaţia Silentworld a declarat că epava Montevideo Maru, care se află la o adâncime mai mare decât cea a Titanicului, nu va fi deranjată. Niciun obiect sau rămăşiţe umane nu vor fi îndepărtate, din respect pentru familiile victimelor.

Cargoul mixt Montevideo Maru a fost scufundat la 1 iulie 1942 de submarinul american USS Sturgeon, al cărui echipaj nu ştia că transporta prizonieri de război aliaţi spre insula chineză Hainan, ocupată de armata japoneză

Potrivit Silentworld Foundation, aproximativ 1.060 de persoane de 14 naţionalităţi au murit, printre care 979 de australieni capturaţi în timpul bătăliei de la Rabaul, în Noua Guinee, dintre care cel puţin 850 de soldaţi. „Locul de odihnă al sufletelor pierdute de pe Montevideo Maru a fost găsit în sfârşit”, a declarat premierul australian Anthony Albanese într-comunicat dat publicităţii pe reţelele de socializare. „Sperăm ca ştirile de astăzi să aducă o oarecare mângâiere celor apropiaţi care au aşteptat atât de mult”, a adăugat el. Acest naufragiu rămâne una dintre cele mai mari tragedii maritime din istoria Australiei. „Locul de odihnă al sufletelor pierdute de pe Montevideo Maru a fost găsit în sfârşit”, a declarat premierul australian Anthony Albanese.

Angajatul unui fast-food, atacat cu cuțitul de un client nemulțumit