Prezentatoarea TVR 2, Andreea Marin, a mărturisit că s-a vaccinat cu AstraZeneca, relatând, deopotrivă, experiența sa de la vaccinare, într-o emisiune tv. Potrivit acesteia, imediat după vaccin s-ar fi simțit destul de rău, efectele edverse manifestându-se prin dureri musculare, însă și prin somnolență, în condițiile în care, conform spuselor vedetei, nu obișnuiește, de regulă, să stea în pat prea mult.

Andreea Marin va face rapelul, în ciuda celor 48 de ore de efecte adverse, în urma administrării primei doze

Cu toate că nu s-a simțit excelent după vaccinare, Andreea Marin alege să facă inclusiv rapelul, adăugând că de abia așteaptă, fiind convinsă că doar așa putem reveni la normalitatea de dinainte de pandemie. În mod cert, convingerea Andreei Marin se datorează și experienței de dinainte de Revelion, când fiica sa, Violeta Bănică, a contactat Covid-19, astfel că a fost nevoită să stea în izolare.

„Nu a fost chiar o plăcere, nu mă așteptam să am reactia asta. Am avut 2 zile de stat în pat și eu stau în pat doar legată. Am avut dureri puternice de muschi, de sus până jos, fără temperatură. Am facut controversatul vaccin, dar nu din acel lot. E normal să ne punem întrebări, să ne gândim la toate, dar am decis ca voi face și a doua rundă. Dacă zicem cât mai mulți nu s-ar putea să nu ne fie bine împreună”, a declarat Andreea Marin, potrivit Cancan.ro.

Citește și: Cezara Dafinescu, despre marea suferință a vieții sale