Gigi Becali

Gigi Becali a fost mereu un personaj controversat. Pe de-o parte finanțator de echipe de fotbal, pe de altă parte credincios dus la extrem, pe de cu totul altă parte filantrop. Pentru că da, oricât ar fi dat Gigi din gură și-n dreapta, și-n stânga, n-a rămas niciodată indiferent necazurilor populației, atunci când s-a întâmplat ba vreo inundație, ba vreun Coronavirus.

Nu, acest articol nu este o odă pentru Gigi Becali, este în schimb o odă pentru normalitate, normalitate de care Becali a dat dovadă. Astfel, acesta a anunțat cum că-și dorește să-i ajute pe cei care au nevoie în această perioadă. Becali a declarat că este sunat de oamenii care au nevoie de mâncare, aflându-se într-o situație disperată. De asemenea, acesta a mai spus că are intenția să doneze măști la spitalele din Craiova și Caracal.

De la echipe de fotbal, la echipe de ajutor

„Nu se poate aşa ceva în spitale. Nici măşti nu suntem în stare să avem? Mă duc acum să duc nişte măşti la Craiova şi la Caracal. Mă sună bătrâni, că trebuie să le duc mâncare, oamenii nu au mâncare. Îmi e milă, ce să fac…Am o echipă care se ocupă de asta. Le dau bani şi duc mâncare la oamenii bătrâni”, a spus Becali, la Pro X.

Gigi Becali îi îndeamnă și pe ceilalți oameni înstăriți să-i urmeze exemplul

Cu toate că în general România este o țară săracă, avem destui oameni cu bani. Astfel că dacă măcar o parte dintre ei i-ar urma exemplul lui Gigi Becali, poate că situația n-ar fi roz, dar nici neagră n-ar mai fi. Orice ajutor contează în această perioadă.

„Noi trebuie să ne împrumutăm ca stat şi să băgăm bani mulţi ca să fim cot la cot cu ei. Criza de coronavirus ne poate fi benefică. Vin românii, aduc şi banul şi dacă injectăm şi noi măcar 20-30 de miliarde putem să plecăm de pe loc şi să îi prindem din urmă. Ne împrumutăm şi plătim peste 30-40 de ani, dar plecăm cu viteză, cu demaraj de pe loc. La ora asta ce fac ei că nu dau nici măcar măşti la spitale şi plâng doctorii să le dau eu măşti. Împart şi eu câte 1000-2000 de măşti la câte un spital, ce facem, păi dormim? Daţi-vă la o parte de acolo, să vină 7-8-10 oameni de afaceri şi să luăm noi măsurile astea de economie. Dacă nu ştiţi, nu e ruşine! Vin eu cu nişte oameni pe care îi aleg eu şi rezolvăm noi. Nu cu Mercedes să plecăm de pe loc, dar măcar cu Audi să plecăm, dar nu cu Trabantul”, a mai spus Becali.

Citește și: Casa Regală oferă 53 spații de cazare la Peleș

#News