Primarul Municipiului București, Gabriela Firea, dezvăluie că Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) a comandat 30.000 de combinezoane de unică folosinţă pentru cadrele medicale, precum şi alte echipamente de protecţie, dar furnizorul a susține că are marfa blocată în vamă.

Firea semnalează probleme în vamă

Firea spune că sunt probleme semnalate și de alţi primari şi preşedinţi de Consilii judeţene sau manageri de spitale, la achiziţionări de materiale de protecție, care nu ajung pentru că sunt blocate în vamă.

„(…) semnalez o problemă. Administraţia Spitalelor a comandat peste 30.000 de combinezoane de unică folosinţă, de protecţie. De asemenea, măşti cu triplă protecţie, mănuşi, dezinfectanţi, halate de unică folosinţă. Din păcate, furnizorul spune că are marfa în vamă.

Înţeleg că situaţia este valabilă şi pentru alte entităţi, alte instituţii care au făcut comenzi în această perioadă. Din păcate, nu ne-au venit aceste comenzi. Să sperăm că în următoarele zile se deblochează şi această problemă”, a declarat edilul Capitalei.

Citește și Gabriela Firea nu uită vârstnicii din Capitală, în plină pandemie de COVID-19

Potrivit lui Firea, deocamdată există stocuri, dar acestea riscă să fie epuizate dacă nu se primesc comenzile făcute.

Primarul Capitalei a mai precizat că Guvernul trebuie să acorde sprijin pentru toate spitalele, în vederea asigurării echipamentului de protecţie necesar cadrelor medicale.