alegeri 2020
Traian Băsescu

Previziuni, clarviziuni și Coronavirus

Cu toate că situația nu pare deloc roz, în ceea ce privește COVID-19, cea mai bună atitudine pe care o putem avea este să nu ne panicăm, însă să rămânem precauți și atenți la informațiile pe care le primim. Însă și aici avem parte de ceva schepsis, întrucât nu toate informațiile pe care le primim în mediul online se și dovedesc a fi adevărate. Multe exagerări, multe fake news-uri, multe articole scrise pentru a face rating, nu pentru a informa.

Și vine Traian Băsescu cu previziuni despre apocalipsă. Nu, nu negăm faptul că, la un moment dat, situația s-ar putea să scape de sub control și să ne trezim sub imperiul panicii, a groazei și a neputinței. Însă până atunci, este nevoie de gândire analitică, nu de panică. Panica nu a ajutat niciodată pe nimeni, ba chiar a făcut mai mult rău.

„Românii trebuie să se apere singuri de data asta”

Spune Băsescu, dezamăgit de tot ceea ce îl înconjoară. În stilul său cinic caracteristic, Băsescu avertizează cum că nu ar exista niciun dubiu că virusul letal care vine din China via Italia, ne-ar ocoli. În opinia acestuia, nu ne ajută nici situația zecilor de mii de români din Italia, însă nici sistemul medical ce nu este pregătit să facă față unei situații de criză ca cea preconizată.

Cu alte cuvinte, să înceapă armagedonul!

„Riscul este aproape total, vom avea aceste îmbolnăviri în România, problema este la ce dimensiuni. Obligaţia mea, ca stat, este să protejez cât mai mulţi cetăţeni cu putinţă. (…) Că vom avea boala, nu există dubii. (…) Este clar că suntem nepregătiţi şi este o situaţie de urgenţă”, a afirmat Traian Băsescu, luni seară, la Realitatea Plus.

#News