Sursa foto: News.ro

Principalele partide politice din Italia, aflate la guvernare, nu au ajuns la un acord cu privire la un candidat comun, iar primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Italia s-a încheiat fără câștigător. Altfel spus, nimeni nu a obținut cele două treimi necesare din voturile celor 1.009 alegători.

Negocierile dintre liderii partidelor pentru un posibil candidat s-au intensificat după ce Silvio Berlusconi și-a anunțat retragerea. Conform surselor politice, în turul doi și trei sunt așteptate rezultate similare. Cu toate acestea, în cel de-al patrulea tur de scrutin ce va vea loc joi, e posibil formarea unei majorități pentru ca unul dintre candidați să câștige, relatează Agerpres.

Silivio Berlusconi s-a retras cu două zile înainte de alegeri

Alegerile pentru funcția de președinte au început luni după-masă, primii alegători au fost deputații, aceștia fiind chemați în sala de ședințe a Camerei Reprezentanților din Roma. După deputați, senatorii au fost cei care au votat, urmați de reprezentanții celor 20 de regiuni din Italia. De asemenea, persoanele infectate cu COVID-19 au putut vota în corturile speciale amenajate în fața clădirii.

Reamintim că președintele Italiei este ales pentru un mandat de șapte ani, prin vot indirect de o adunare formată din membrii celor două camere ale Parlamentului, 629 de deputaţi şi 321 de senatori, dar şi din delegaţi din partea regiunilor.

Chiar dacă nu există candidați în mod tradițional pentru această funcție, prim-ministrul Mario Draghi este considerat ca fiind favorit pentru acest rol. Cu toate acestea, o parte dintre parlamentari susțin că e nevoie de Draghi în fruntea Guvernului în care sunt reprezentate toate partidele majore din Parlament.

Reamintim că președintele, în calitate de șef al statului, numește prim-ministrul Italiei și la propunerea acestuia, miniștrii. De asemenea, numește o treime din membrii Curții Constituționale și are puterea de a dizolva Parlamentul și de a trimite legile în fața acestuia atunci când sunt prezentate pentru promulgare. Președintele Italiei trebuie să aibă cel puțin 50 de ani și prezidează, totodată, Consiliul Suprem al Magistraturii.

Fostul premier Silivio Berlusconi a anunțat sâmbătă că se retrage de la prezidențiale, în urma unei întâlniri online cu mai mulți lideri ai dreptei.

Silvio Berlusconi renunţă să candideze la preşedinţie