Dan Negru lasă Antena 1 în urmă, după mai bine de 20 de activitate

„E mai bine să eșuezi în condiții onorabile decât să reușești prin fraudă”

Dan Negru, una dintre cele mai longevive prezențe din show-biz-ul românesc, vedeta de necontestat al Antenei 1, face un pas decisiv în privința viitorului său. Potrivit site-ului Pagina de Media, Dan Negru s-a decis și lasă în urmă trustul Impact, acesta fiind cel mai important transfer de pe piață din ultimii ani.

Negru a semnat deja cu un alt post de televiziune și urmează să fie realizator la Kanal D, pecetluirea transferului fiind doar o chestiune de zile, susține sursa menționată anterior.  

De altfel, un mesaj care a stârnit ceva „ridicări din sprânceană” a fost postat de Dan Negru, cu numai câteva zile înainte de anul nou, iar potrivit acestuia părea că Revelionul 2022 să fie ultimul de la Antena 1.

„E ultimul an în care prezint showul cu măști! Am făcut zeci de revelioane fără măști și în următoarele mele revelioane renunț la măști. Ideea de vedete mascate ghicite de public e o invenție a TVR din anii ’70-’80. Cu mască, Fără mască se numea programul și era prezentat de Simona Patraulea care a murit în 2018  la 87 de ani. Astăzi formatul cu vedete mascate, Scena Misterelor care, recunosc, a copiat Cu Mască/Fără Masca al TVR-ului, e vândut și în Ungaria.

Nu știu dacă statul român, reprezentat de TVR, are vreun câștig din tranzacție și nici nu știu dacă TVR, ca orice fabrică de stat, a știut să-și păstreze patrimoniul și să-și valorifice ideile. Nu prea cred… (…)

E datoria mea morală să spun ca ideea măștilor e din România anilor ’80 când se numea Cu Mască, Fără Mască.

E mai bine să eșuezi în condiții onorabile decât să reușești prin fraudă! Am revigorat ideea după 40 ani, în 2012 și anul asta o prezint pentru ultima dată”, scria Dan Negru, cu doar două zile înainte de Revelion.

Să fii fost oare un semn cu privire la mișcarea pe care urmează să o facă zilele acestea?

Citește și: Dan Negru, „bătut” de PRO TV