Primăria Sectorului 5, proiecte noi menite să suplimenteze locurile în instituțiile de învățământ

„Vrem ca elevii din Sectorul 5 să învețe în cele mai bune condiții”, a declarat primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone

Primaria Sectorului 5 are în derulare, în acest moment, o serie de proiecte care urmează să schimbe fața sectorului. În planurile primăriei sunt incluse și instituțiile de învățământ din Sectorul 5, cele care, potrivit ultimelor estimări, ar fi devenit neîncăpătoare, în ultima perioadă. „Acesta este doar un prim pas pe care îl facem în demersul de a suplimenta numărul de locuri în grădinițele din Sectorul 5. Știu că și în școli, dar și în creșe avem aceste probleme.”, a spus edilul Piedone pe Facebook.

Cristian Popescu Piedone: „Avem proiecte care prevăd creșterea capacității în creșe, grădinițe și școli. Vrem ca elevii din Sectorul 5 să învețe în cele mai bune condiții”

În mesajul său, edilul a menționat, de asemenea, că cetățenii trebuie să fie răbdători, întrucât Primăria Sectorului 5 va avea nevoie de un pic de timp pentru a finaliza tot ce și-a propus, de vreme ce în sector e mult de treabă. „Nu putem finaliza aceste proiecte peste noapte”, a mai spus Piedone.

„Important este că ne apucăm de treabă.”, a mai declarat Cristian Popescu Piedone, cu referire la inițiativa lansată de Primăria Sectorului 5.

Primaria Sectorului 5 anunță șantiere, după care „plăcere” – cei 25 ani de așteptare vor lua sfârșit

Într-un mesaj anterior, Primăria Sectorului 5, prin Cristian Popescu Piedone, dădea asigurări că, în perioada imediat următoare Sectorul 5 se va „îmbrăca” în haine de salopetă, întrucât se pregătesc șantiere de reconstrucție și reabilitare. „Să vină și alții în vizită în sectorul nostru, cum și noi mergem să vedem ce realizări au fost făcute în alte sectoare. La unele dintre ele am participat personal în experiența mea de peste 27 de ani… și știți la ce mă refer”, spunea edilul, în data de 22 ianuarie, adăugând că aceste lucrări au să se realizeze din buget propriu, plus bani proveniți din atragerea de fonduri europene.

Citește și: Primarul Piedone are un proiect amplu pentru elevii din Sectorul 5