Violeta Alexandru și-a izolat până și ștampila de la minister

Ministrul Muncii Violeta Alexandru a anunțat, în urmă cu câteva zile, că a fost infectată cu Covid-19, infectare în urma căreia aceasta s-a izolat la domiciliu. O situație normală zilelor curente, când din ce în ce mai mulți români află zilnic că sunt infectați cu acest virus. Situația cu adevărat ieșită din comun este abia cea potrivit căreia, atunci când s-a autoizolat, Violeta Alexandru ar fi ales să se carantineze cu tot cu ștampila de la minister, blocând, astfel, întreg ministerul, relatează o sursă.

Nici măcar pe vremea Vioricăi Dăncilă nu s-a pomenit o asemenea situație de râsu‘ – plânsu‘ la nivelul Guvernului!

„Acolo unde mai mulți colegi de Cabinet, sesizați de șefi de instituții disperați că nu pot urma de câteva zile bune procedurile legale își fac curaj să o convingă pe Violeta Alexandru să își predea atribuțiunile ministeriale. Oricui consideră ea, numai să permită și altcuiva să semneze în locul său actele de la Ministerul Muncii!”, scrie sursa, potrivit Bugetul.ro.

Violeta Alexandru ar fi luat ștampila cu ea, blocând ministerul

Actele zac pe birouri

„Pentru că, după ce a fost depistată ca fiind pozitivă la testul COVID, Violeta Alexandru a intrat în carantină la domiciliu. Numai că, așa după cum se vaită tot mai mulți funcționari nu doar din cadrul Ministerului Muncii, dar mai ales de la nivelul altor ministere și instituții, ”a luat și ștampila cu ea”! Iar cum nimeni nu are drept de semnătură în acest moment în locul ministrului Muncii, zeci de adrese oficiale de la alte instituții zac pe birouri. Și cum zilele trec deja una după alta, dacă ”încăpățânata” Violeta Alexandru nu dă ștampila și drept de semnătură altcuiva, există deja riscul real ca inclusiv proiectul Bugetului pe 2021 să fie blocat cu totul! Sau premierul Ludovic Orban nu are altceva de făcut decât ca Violeta Alexandru să iasă din carantină, să se testeze din nou, să iasă de această dată ”negativ” și apoi să se întoarcă la birou la Ministerul Muncii, pentru a semna actele și documentele oficiale. Inclusiv cele cu privire la bugetul pe anul viitor. Și de care se leagă și speranțele milioanelor de pensionari care chiar nu au nicio vină că doamna ministru are COVID…”, scrie aceeași sursă citată.

Citește și: Profil de candidat – Violeta Alexandru, pentru Camera Deputaților, din partea PNL

#News