Abonații din România vor fi taxați suplimentar pentru conturile Netflix folosite la comun

Un cont Netflix poate fi folosit de cineva din afara locuinței pentru încă 2,90 euro pe lună.

Netflix a început să își anunțe abonații din România cum va tarifa suplimentar conturile folosite la comun de mai mulți utilizatori. Măsura este aplicată deja și în alte țări, potrivit g4media.ro.

Compania a declarat că un cont Netflix poate fi folosit de cineva din afara locuinței pentru încă 2,90 euro pe lună.

Pe site-ul Netflix se regăsește următorul anunț: „Începând de astăzi, vom trimite acest e-mail către abonații din România, care folosesc la comun contul Netflix în afara locuinței personale. Un cont Netflix este destinat folosirii de către o singură locuință. Toate persoanele care locuiesc acolo pot folosi Netflix oriunde s-ar afla (acasă, în deplasare, în vacanță) și pot beneficia de funcțiile noi, cum ar fi Transfer de profil și Gestionarea accesului și a dispozitivelor. Suntem conștienți că abonații noștri au multe opțiuni în materie de divertisment. De aceea, ne dorim să continuăm să investim consistent într-o varietate de filme și seriale noi, astfel încât, indiferent de preferințele, dispoziția sau limba ta și de persoana cu care vizionezi, să te poți bucura mereu de conținut grozav pe Netflix. *Extra abonatul nu este disponibil momentan abonaților cu facturare prin parteneri.”

În România, Netflix are un preț al abonamentului de bază (basic) de 4,99 euro. Avantajul acestui abonament redus este că nu are reclame, așa cum se întâmplă în alte țări.

Pentru 4,99 euro pe lună, conținutul Netflix poate fi urmărit pe un singur dispozitiv la rezoluție HD. De asemenea, pot fi descărcate filme și seriale prin intermediul aplicației Netflix tot pe un singur dispozitiv. Pachetul standard permite urmărirea  conținutului Netflix pe două dispozitive simultan la rezoluție Full HD, și descărcarea tot două dispozitive. La cel premium, pot fi conectate 4 aparate în același timp, cu o rezoluție Ultra HD, iar descărcarea este permisă pe 6 dispozitive simultan.

Salariații de la Disneyland Paris vor salarii mai mari