Violeta Alexandru

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a răbufnit după ultimele noutăți, potrivit cărora, o serie de angajatori ar cam fenta treaba cu șomajul tehnic, continuând să-i cheme pe angajați la muncă, chiar dacă legea le interzice să facă asta. Oamenii s-au plâns, iar într-un final vestea ajuns și la urechile ministrului, care a lansat un apel tuturor celor care se confruntă cu astfel de situații să vină și să raporteze Inspectoratelor Teritoriale de Muncă.

„În unele situații angajatorii au cerut angajaților să vină la muncă. Încurajăm pe cei care au trăit o asemenea situație să se adreseze Inspectoratelor Teritoriale de Muncă și să sesizeze dacă acest lucru s-a întâmplat. Eu știu că trecem printr-o perioadă dificilă, dar trebuie să respectăm cu toții legea și trebuie să recunoaștem asumat faptul că atunci când depui o cerere cu respectarea cadrului legal și anume cu suspendarea temporară a contractelor de muncă. Suspendare înseamnă că angajatul rămâne la domiciliu, rămâne într-un alt spațiu decât spațiul de muncă sau nu i se dau sarcini de făcut în această perioadă, angajatorul asumând acest lucru prin solicitarea adresată în vederea obținerii fondurilor guvernamentale”, a spus Violeta Alexandru.

Violeta Alexandru le cere ITM-urilor să monitorizeze situația

În România, astfel de situații nu sunt fără precedent. Ocolirea legii este, dacă îmi permiteți, „literă de lege”. Cu toate astea, ministrul Muncii îi îndeamnă pe cei de la ITM să nu lase astfel de situații să treacă pe lângă ei. Vom vedea, însă în ce măsură se va ține cont de dorința Violetei Alexandru și dacă acest fel de abuz se va opri într-un viitor apropiat.

„Am cerut ITM-urilor să urmărească în ce măsură există sesizări din partea angajaților cărora li s-a cerut să desfășoare activități deși erau în șomaj tehnic”, a adăugat Violeta Alexandru.

Citește și: Ministrul Muncii îi liniștește pe „șomerii tehnici”

#News