Auzind la rându-i discursul lui Iohannis, Traian Băsescu s-a și dus rapid la România TV ca să-și dea cu părerea despre cele ce tocmai s-au întâmplat de curând.

Militarul, cel mai bun prieten al tău, în opinia lui Traian Băsescu

Ce puțin asta susține Traian Băsescu c-ar trebui să reprezinte pentru tine Armata Română. Militarul nu ar trebui să fie fioros. Atunci când se duce el în război, ar trebui să se lupte cu panseluțe, nu cu pistoale și pușcoace. Astfel că, în lumina celor spuse adineauri, el n-ar trebui să fie lupul cel rău al populației, treaba asta fiind a Jandarmeriei – doar ne amintim cu toții data de 10 august.

„După mine Armata trebuie să aibă două roluri: de descurajare a încălcării deciziilor luate de factorii de decizie și să ajute populația. Amintesc de pensionarii care nu au pe nimeni și nici nu pot primi vizita familiilor.

Armata ar trebui să facă tot. De mâine, o să îl sun pe Iohannis să trimită Armata, să îmi plătească facturile și să îmi facă cumpărăturile. Armata trebuie să fie altceva decât Jandarmeria. Armata e prietenoasă cu populația”, a declarat Traian Băsescu la România TV.

STS, prietenul care te ascultă atunci când nimeni altcineva nu o face

Dacă până acum telefoanele ne erau pândite doar de cei de la Facebook și Google, ca să ne izoleze cuvintele cheie pentru ca mai apoi să le transforme în reclame personalizate nouă, acum avem alte probleme: STS-ul! În opinia lui Băsescu, aceștia ne vor asculta telefoanele pentru a ști în orice moment dacă ne încălcăm sau nu izolarea.

„STS nu are mijloace de ascultare a telefoanelor. Prin decret s-a stabilit că acest lucru se va face prin dreptul de violare a corespondenței”, a declarat Traian Băsescu la tot România TV.

Citește și: Cristoiu vrea să-l transforme pe Iohannis în ceea ce nu e

#News