FOTO Stirile PRO TV
FOTO Stirile PRO TV

Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6, anunţă măsuri de sprijin pentru persoanele în vârstă de peste 65 de ani, în contextul noilor restricţii anunţate de Klaus Iohannis. 

Mutu oferă sprijin vârstnicilor

„Vă rog să popularizați acest număr de telefon, dedicat persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, din Sectorul 6: 021/9770. Aceasta este cea mai vulnerabilă categorie socială, în faţa ameninţării epidemiei cu virusul CoVid19 și nu trebuie să părăsească domiciliul în această perioadă.

Seniorii care nu beneficiază de spijinul familiei sau al cercului de prieteni primesc din partea administrației publice locale asistenţă dedicată şi adaptată nevoilor individuale. Îi rog pe toţi ceilalţi membri ai comunităţii să reducă la minim contactele cu vârstnicii, să le ofere sprijin respectând distanţa, dezinfectând în prealabil spaţiile de locuit comune, pachetele de alimente şi orice alt tip de suport material pe care îl oferă”, transmite Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.

Primarul pune capăt speculei

Primarul Gabriel Mutu face apel la producătorii şi comercianţii care îşi desfăşoară activitatea pe raza Sectorului 6 să menţină preţurile produselor la nivelul anterior crizei generate de noul coronavirus.

Citește și Tudorache are grijă de S1: Cei aflați în izolare, verificați de două ori/zi

„Creşterea preţurilor la produsele de bază şi la cele necesare igienei este absolut nejustificată şi contravine solidarităţii, de care trebuie să dăm dovadă în această perioadă dificilă. Încă de acum 6 săptămâni am început distribuţia gratuită a măştilor medicinale şi soluţiilor dezinfectante, în primul rând elevilor, dar şi cetăţenilor care accesează punctele de prim ajutor din zonele aglomerate. Specula nu va fi tolerată în Sectorul 6!”, a declarat Gabriel Mutu.

#NEWS