Pandemie. Sau epidemia care se extinde pe un teritoriu foarte mare, într-o țară, în mai multe țări sau continente. Adică, pe scurt și la rece, moarte. Moarte care a ajuns și în România.

Se migrează din străinătate fără a se declara țara de plecare. Numărul angajaților SJU Suceava confirmați pozitiv cu noul coronavirus a ajuns la 70. Personalul medical nu dispune de materialele obligatorii de protecție. Guvernul continuă cu ”recomandări” deși se înregistrează și câte două decese pe zi. Din ce în ce mai mulți dintre noi am ales izolarea ca metodă de supraviețuire. Mulți și-au făcut provizii pentru o săptămână, două săptămâni sau pentru o lună. Nu toți au avut bani. Nu toți au.

Și totuși: o persoană care s-a dus luni să îşi facă cumpărăturile într-un mare magazin aflat în municipiul Sibiu, pe bulevardul Mihai Viteazu, a atras toate privirile, pentru că a încercat să îşi protejeze tot corpul, acoperindu-şi practic hainele şi încălţămintea cu folie de plastic.

Vorbeam că arma românului a fost și va rămâne umorul, nu contează că-i bal sau spital, nuntă sau înmormântare. Da, e bine să-ți ajuți moralul cu glumițe dar, e oare cazul să mai glumim în condițiile actuale? Arma românului e buna dispoziție, hlizeala și veselia, chit că suntem în plină pandemie sau în plin pahar la beție. Se trage linie și nimic nu mai contează.

O persoană a luat exemplul celor din China și a ales să se protejeze cum a putut. Să-și protejeze sănătatea și, da, să te protejeze pe tine și pe cei dragi ție. Probabil i-au sărit mulți în cap că de ce nu stă în casă, că de ce a cumpărat ce a cumpărat. Că de ce arată așa. Mulți au aruncat cu pietre, mulți au râs.

Gândiți-vă la o singură chestie când mai râdeți de cei care abia acum au reușit să-și cumpere ceva de mâncare: ei nu ar râde de voi. Ar alege distanța, protecția, ar alege să se gândească la voi. Dar nu ar râde.

Citește și: S-a râs de coronavirus și-acum se plâng morții

#News