Pe Ștefan Mandachi îl ținem minte ca fiind antreprenorul acela care a băgat noțiunea de „șîeu” în vocabularele internauților din România, când, construind celebrul metru de autostradă, acesta a creat un val de proteste în toată țara, în scopul derulării proiectelor prin care țara să beneficieze de autostrăzi și drumuri conform cu normele europene.

Iată că astăzi, de ziua Unirii, Ștefan Mandachi își continuă misiunea și organizează un nou protest care să susțină aceeași cauză. Omul de afaceri a declarat că astăzi îl vom putea găsi lângă celebrul său metru de autostradă și i-a invitat pe toți cei ce-i împărtășesc opinia să i se alăture astăzi, la ora 15:00.

„De ce merg acolo ? E foarte simplu: am întrebat Guvernul dacă are ceva noutăţi cu privire la autostrada de la noi şi m-a pus pe silent. Poate îşi imaginează că ne-am mutat cumva din Moldova… Dar noi tot aici stăm, n-am plecat. Recunosc, sunt şi nervos deoarece mi-e tot mai clar că peticul ăsta de beton va rămâne singura autostradă a Moldovei (cea mai săracă regiune a României). Probabil că de la Bucureşti nu se vede suficient de clar borna kilometrică de la metrul de autostradă, aşa că m-am gândit ca vineri să facem borna… UN PICUŢ MAI VIZIBILĂ”, scrie omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi.

Citește și: Orban consideră Autostrada Unirii o prioritate

„Murim pe capete pe şosele şi rămânem abandonaţi şi fără investiţii. Vrem autostrada promisă! Vrem autostrada Moldovei, nu Autostrada scuzelor. Fapte, nu gargara cu scuze şi amânări! Deja au început veşnicele amăgiri. Aceleaşi acuze şi motivaţii”, a completat Mandachi.

#News