Un virus ar putea fi capabil să distrugă celulele canceroase, susțin cercetătorii britanici

Un pacient susține că a reușit să se vindece complet de boală în urma administrării tratamentului oncologic

Un nou tratament oncologic, care folosește un virus comun care infectează şi distruge apoi celulele canceroase, a dat rezultate deosebite în primele etape ale unor teste efectuate pe oameni, au anunţat cercetători din Regatul Unit, potrivit ziare.com.

Noul tratament are la bază o formulă atenuată a virusului herpesului oral, herpes simplex

Acesta a fost modificat pentru a distruge tumorile canceroase, dar va fi nevoie de studii mai ample şi mai îndelungate, experţii în medicină considerând că tratamentul injectabil ar putea fi un „colac de salvare” pentru mai multe persoane diagnosticate cu cancer în stare avansată. Injecţiile sunt administrate direct în tumoare, ele atacând cancerul prin două căi. Astfel, ele invadează celulele canceroase şi le fac să explodeze, dar şi prin activarea sistemului imunitar. Aproape 40 de pacienţi au încercat acest tratament în cadrul studiului clinic, unii primind doar injecţia cu terapia virală, denumită RP2 în timp ce alţii au primit şi un alt medicament dezvoltat împotriva cancerului, Nivolumab.

Studiul a fost prezentat în cadrul unei conferinţe medicale desfăşurate la Paris

Potrivit concluziilor studiului, trei dintre cei nouă pacienţi care au primit doar RP2, inclusiv Krzysztof Wojkowski, au avut parte de o reducere a tumorilor, şapte dintre cei 30 de pacienţi care au primit tratamentul combinat au prezentat la rândul lor beneficii medicale. Efectele secundare, cum ar fi oboseala, au fost în general moderate.

Krzysztof Wojkowski, un bărbat de 39 de ani, este unul dintre pacienţii care au participat la etapa de evaluare a siguranţei acestui tratament în cadrul unui studiu clinic, coordonat de Institute of Cancer Research la spitalul Royal Marsden administrat de NHS Foundation Trust. El a fost diagnosticat în 2017 cu un cancer al glandelor salivare.

„Mi s-a spus că nu mai există nicio opţiune de tratament pentru mine şi mi-au fost acordate îngrijiri paliative. M-am simţit devastat atunci, aşa că mi s-a părut incredibil când mi-a fost oferită şansa să mă alătur acestui studiu clinic”, a declarat el.

 După o scurtă perioadă de administrare a acelei terapii virale, bazată pe o versiune special modificată a virusului, se pare că bărbatul s-a vindecat de cancer.

„Am făcut injecţii la fiecare două săptămâni timp de cinci săptămâni, iar ele au eliminat complet cancerul meu. Nu mai am cancer de doi ani”, a dezvăluit acelaşi pacient.

România a obținut aurul la Campionatele Mondiale de canotaj