Zeci de tone de deşeuri, oprite la Vama Borș

TIR-urile erau încărcate cu panouri, tonere şi imprimante stricate, pentru care nu existau acte

Poliţiştii de frontieră din judeţul Bihor, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii de Mediu, nu au permis, în ultimele 24 de ore, intrarea în ţară a două TIR-uri încărcate cu peste 30 de tone de deşeuri, potrivit .g4media.ro.

Este vorba despre tonere şi imprimate, pentru care şoferii nu au putut prezenta documentele prevăzute de lege necesare transferului unor astfel de materiale.

”În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare, conduse de cetăţeni români. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, tonere imprimate, de la diferite societăţi comerciale din Italia şi pentru firme din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu”, se arată într-un comunicat de presă  al Poliţiei de Frontieră. În urma verificărilor s-a constatat că automarfarele erau încărcate cu panouri, tonere şi imprimante, fiind de fapt deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege.În total, în cele două vehicule, erau transportate 30.260 de kilograme de deşeuri. În ambele cazuri, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate.

Magneziul protejează creierul uman împotriva demenţei