Costel Alexe va rămâne, cel mai probabil indiferent. Da, Costel Alexe e Ministru al mediului și schimbărilor climatice. Doar că m-aș axa foarte mult pe cea de-a doua titulatură: schimbările climatice. ”Se taie ca-n codru” nu e doar o expresie. E fix expresia care duce la schimbările climatice. Când iarna devine o toamnă continuă, iar vara avem indundații, da, există o schimbare climatică.

Natura este distrusă, biodiversitatea este distrusă, animalele își pierd habitatul. Și, da, suntem într-o perioadă de ”barbarie forestieră” din care nu ne oprim. Și nu cred că se va opri nici Costel Alexe prea curând.

AGENT GREEN este o organizație neguvernamentală non-profit pentru protecția mediului, înființată în anul 2009. În anul 2016, a primit premiul internațional EuroNatur. Și avertismentele AGENT GREEN vin pe episoade.

Episodul 6:

”Masacrul continuă chiar și în pădurile seculare din România care sunt protejate de legislația europeană. Se întâmplă cu aprobare de la Ministerul Mediului – România din anul 2007 și până astăzi în anul 2020. Primul infringement demarat de Comisia Europeană în luna februarie nu l-a speriat pe ministrul Costel Alexe. De aceea, ClientEarth, Agent Green și EuroNatur au depus astăzi o nouă plângere la Bruxelles. Este ultima soluție pentru a-l determina pe ministrul Alexe Costel să protejeze strict ultimele păduri primare care încă mai stau în picioare și să înceapă să aplice corect Directivele Europene pentru Natură. Poți contribui și tu prin semnătura ta”.

Nu aș vrea să se ajungă la episodul 7. Am mai scris despre păduri, despre situația din Maramureș și despre Costel Alexe. Nu e vorba că vreau să evit anumite subiecte sau anumite figuri politice. E vorba că am impresia că nu se rezolvă nimic, oricât s-ar scrie. Sau oricâte pancarte am ridica. Sau oricâte organizații s-ar înființa. Sau, și mai rău, oricâte petiții s-ar semna:

”Stimate prim-ministru al României,

Noi – cetățeni din România, Europa și restul lumii, vă scriem din îngrijorare pentru pierderea pădurilor virgine din România. Ultimele mari suprafețe europene de păduri virgine și naturale se găsesc în România, dar în prezent sunt distruse progresiv prin exploatarea forestieră.

Parcurile naționale și siturile Natura 2000 sunt acolo pentru a ne păstra cele mai importante comori naturale. Generația noastră are responsabilitatea de a le salva pentru generațiile viitoare. Sunt rezerve de carbon, bănci de gene, laboratoare științifice, fabrici de oxigen și acasă pentru numeroase specii amenințate, unele găsite nicăieri în altă parte pe pământ

Cerem intervenția imediată pentru a pune capăt acestei tragedii naturale. Guvernul român trebuie să acționeze acum în conformitate cu obligațiile sale de a gestiona parcurile naționale și siturile Natura 2000 pentru protecția naturii.

Vă solicităm respectuos să:

Opriți imediat exploatarea comercială în parcurile naționale”.

Nu voi cita toată petiția, dar voi îndemna la semnarea ei. Pentru că fix ignoranța scade calitatea vieții. Iar dacă oamenii care ne conduc aleg să rămână indiferenți, noi putem alege să semnăm implicarea. Poate fix asta face diferența dintre noi și cei care ne conduc.

Citește și: Ziua Pământului: când timpul nu mai are timp

#News