Ziua Pământului se sărbătorește în fiecare an pe 22 aprilie. S-a sărbătorit și în 2019, s-a făcut apel la responsabilitate, la empatie, la grijă. Nu știu cât timp au avut locuitorii plantei să sărbătorească Ziua Pământului în 2019. Azi, că sunt mult mai liberi și mult mai casnici, poate ar trebui să aibă mai mult de învățat.

Ce s-a întâmplat în 2019: tema oficială a Zilei Pământului a fost „Protejați-ne speciile”. S-a discutat despre nevoia de a proteja animalele aflate pe cale de dispariție.

Și, ca să ne fie mai ușor de învățat, în 2019, Google a prezentat câteva dintre speciile de plante și animale de pe Terra:

-Albatrosul călător, cel care are cea mai mare deschidere a aripilor dintre toate păsările existente;

-Bradul roșu de coastă – cel mai înalt copac;

-Phaedophtyne amauensis – cea mai mică specie de vertebrate;

-Victoria amazonica – una dintre cele mai mari plante acvatice;

-Celacantul – cea mai veche specie de animale încă în viață;

-Colembolele de peșteră adâncă – viețuitoare care trăiesc în cea mai adâncă peșteră din lume.

Ușor și cu desene, ca o carte cu imagini, ca o carte pentru copii. Și totuși: a trecut 22 aprilie 2019 și nu s-a învățat mai nimic, oricâte imagini frumoase ar fi făcut Google. Oricât de mulți oameni au încercat să ne educe și să ne trezească la realitate. S-a râs de cei care au început să recicleze și a fost acuzată de invenții fiecare persoană care a discutat despre modificările climatice. S-a îmbrățișat (iar) ideea de teorie a conspirației.

Ce se întâmplă în 2020: coronavirus. Locuitorii planetei nu au timp de Ziua Pământului, pentru că semnalul de alarmă e fix teroarea de a nu se contamina. Și, dacă ar fi mai logic să-ți vezi vina și să înțelegi ceva din ceea ce se întâmplă, omul e departe de a se considera vinovat.

Probabil că atunci când vom învăța că nu putem trăi singuri, că depindem de natură, de aer, de planetă, va fi ceva mai ușor. Că e mai ușor să plantezi, decât să pornești drujba. E mai ușor să reciclezi, să nu cumperi decât ceea ce e esențial, să interzici vânătoarea, să înveți să respiri.

Iar dacă noi nu putem respira din cauză de virus, Pământul nu mai poate respira din cauza noastră.

Citește și: Ivailo Dicev: pandemia dintre oameni

#News