Șoferi de TIR arestaţi după ce au încercat să scoată din  România 52 de migranţi

Ei i-ar fi ascuns în două camioane, oprite în trafic de poliţiştii de frontieră

Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv după ce au încercat să scoată din ţară 52 de migranţi, pe care i-ar fi ascuns în două camioane, oprite în trafic de poliţiştii de frontieră în zona Petea.

Poliţiştii de frontieră de la Petea desfăşurau o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale când au oprit, în apropiere de punctul de trecere a frontierei, cele două camioane înmatriculate în România. 

Un camion era condus de un român în vârstă de 29 de ani, din judeţul Argeş, el fiind însoţit de un bărbat în vârstă de 18 ani din acelaşi judeţ.”La solicitarea colegilor noştri, şoferul, care a declarat că transportă marfă spre Polonia, a deschis compartimentul de marfă al maşinii, în interiorul căruia se aflau 30 de cetăţeni străini”, a transmis, joi, Poliţia de Frontieră, potrivit stiripesurse.ro.

Cel de-al doilea camion era condus de un român în vârstă de 20 de ani, tot din judeţul Argeş, care le-a prezentat poliţiştilor de frontieră documente conform cărora ar transporta marfă tot în Polonia. Însă nici în acest caz maşina nu era încărcată cu bunuri, în interior aflându-se 22 de cetăţeni străini.

„Dat fiind numărul mare de migranţi, a fost nevoie de implicarea colegilor din subunităţile sătmărene ale Poliţiei de Frontieră pentru desfăşurarea cercetărilor care se impun în astfel de cazuri. În urma verificărilor desfăşurate la sediul STPF Satu Mare, poliţiştii de frontieră au stabilit că 51 dintre ei sunt cetăţeni din Bangladesh, iar unul din Egipt, au vârste cuprinse între 19 şi 48 de ani şi toţi au intrat legal în România, având premise de muncă. Cetăţenii străini intenţionau să ajungă în state din vestul Europei (Italia şi Germania), dar pentru că nu deţineau documente legale în acest sens, au încercat să iasă ilegal din ţara noastră”, informează Poliţia de Frontieră. O zonă întunecată a apărut pe suprafața Soarelui