Cunoscut și sub apelativul Axinte, datorită rolului pe care îl joacă în cadrul trupei și la spectacolele de manele, Florin Petrescu are de rezolvat un nou joc: cel cu procurorii.

A părăsit ”Vacanța Mare” pentru a se juca de-a închisoarea: Petrescu joacă teatru și în viața reală, dar un teatru care implică un șantaj și mulți, mulți bani. Cu umor sau fără, actorul a fost condamnat la doi ani de închisoare.

”Se fac cercetări că am vrut să ajut pe cineva. A zis: Eşti prieten cu Dan Diaconescu, zi-i să nu mai spună de spitalul nostru. Şi m-am dus la Dan şi i-am zis să nu mai facă şi el atâtea probleme. Diaconescu mi-a zis aşa: Domne, dacă vrea să ne ajute, să sponsorizeze OTV-ul. Şi eu i-am pus în legătură”, a spus actorul la sediul DNA, în urmă cu două luni.

Deși au trecut 8 ani, Axinte din “Vacanţa Mare” şi-a recunoscut greşeala în fața procurorilor. Pedeapsa nu a întârziat să apară, actorul fiind condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, însă pedeapsa poate fi contestată. Se pare că actorul ar fi spus judecătorilor că regretă enorm gestul său.

„Condamnă inculpatul Petrescu Ion la pedeapsă principală de 2 ani închisoare. În baza art. 91 alin. 1 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, inculpatul Petrescu Ion va presta o muncă neremunerata în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, fie la Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6, fie la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 6, Serviciul de Probaţiune Bucureşti urmând să desemneze instituţia unde condamnatul va presta munca neremunerata în folosul comunităţii,” se arată în decizie.

În cazul în care Florin Petrescu nu respectă, pe parcursul termenului de supraveghere, regulile impuse, acesta va fi obligat să îşi execute pedeapsa cu închisoarea.

Iată ce trebuie să facă umoristul în vârstă de 47 de ani pentru a nu ajunge după gratii:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mjloacelor sale de existenţă.

Citește și: Dan Bittman, supărat pe restricții: ”Asta nu-i pandemie”

#News