Societatea RAJA S.A a făcut anunțul potrivit căruia sunt continuate lucrările în toate cele 14 puncte de lucru deschise.

Precizând că acestea continuă în ritm susținut, RAJA a ținut să adauge că există o lucrare deosebit de complexă, care se desfășoară la intersecția bulevardului Aurel Vlaicu cu strada Vârful cu Dor din municipiul Constanța.

Va fi înlocuită o magistrală cu o vechime de peste 50 de ani

În această zonă echipele societății realizează înlocuirea conductei cu diametrul de 800 mm, pe o lungime de aproximativ 150 m, atât pe bulevardul Aurel Vlaicu cât și pe strada Vârful cu Dor.

Până în prezent, au fost poziționate și îmbinate tronsoanele înlocuite și se lucrează pentru cuplarea acestora la instalația existentă”, au transmis membrii societății, prin intermediul unui comunicat.

Decizia înlocuirii segmentelor de conductă a fost luată ca urmare a avariilor succesive survenite în ultima perioadă, care au afectat o mare parte dintre constănțeni.

Reprezentanții RAJA au precizat că magistrala era puternic corodată

În momentul de față, în zona unde se desfășoară înlocuirea conductei, lucrările respectă graficul de execuție.

Potrivit comunicatului, în momentul în care intervențiile vor fi finalizate, se vor face manevrele de vane necesare pentru umplerea instalației și intrarea în presiune.

După, va fi reluată furnizarea apei către consumatorii afectați.

Această reluare se va efectua în mod progresiv în fiecare sector afectat.