Foto: Radio Eco Natura
Foto: Radio Eco Natura

După mai multe impedimente și amânări, AFM începe evaluarea dosarelor pentru Programul ”Casa Verde Fotovoltaice”.

Totuși, una dintre marile probleme ale acestui program, blocat de mai multe ori în ultimii aproape 3 ani, este că preţurile luate în calculul finanţării montării panourilor fotovoltaice a rămas acelaşi din 2019.

Prin urmare, beneficiarii vor scoate mai mulţi bani din buzunar, după cum a declarat un instalator autorizat pentru Adevărul, precizează Radio Eco Natura.

Fondatorul e-acumulatori.ro: ”Avem un an fără niciun panou instalat prin programul 2021-2022”

Nevoia de suport guvernamental pentru instalarea de sisteme foto este imensă. Avem un an fără niciun panou instalat prin programul 2021-2022. Costurile cu materialele cresc şi programul are bugetul/instalaţie din 2019, este necesară actualizarea costurilor”, a declarat Dan Tudose, fondatorul e-acumulatori.ro.

Printre soluții se numără și emiterea de vouchere valorice

Potrivit acestuia, o soluţie pentru deblocarea programului ar fi, pe lângă consultarea unor specialişti în domeniu, şi digitalizarea procesului, în sensul că statul poate emite vouchere valorice, aşa cum procedează în cazul multor altor programe derulate de AFM, beneficiarii putându-şi alege singuri instalatorii şi sistemele fotovoltaice.

AFM a precizat că până la data de 7 aprilie, ”în cadrul programului au fost plătite 1.337 cereri de decontare” şi că în bugetul de venituri şi cheltuieli al AFM au fost prevăzute sume care să permită finanţarea tuturor cererilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate impuse de ghidul de finanțare”.