Raportare coronavirus

Primăria Municipiului București (PMB) prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) a anunțat, luni, numărul pacienților bolnavi de coronavirus internați în spitalele din Capitală. Este vorba despre informații actualizate privind cele trei unități sanitare pe care le are Primăria Capitalei le are în administrare – Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, Spitalul Clinic Colentina și Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”. 

Potrivit ASSMB, luni, la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, care dispune de 420 de paturi, sunt internate 296 persoane, cu două mai multe decât duminică, dintre care patru se află la Terapie Intensivă (ATI). De la declanșarea pandemiei, în această unitate sanitară de fază 1 au fost internate în total 2.289 persoane, din București și din țară, din care 1.727 confirmate cu COVID-19.

„Din cei 1.445 de bolnavi externați până la această dată din Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş, 743 sunt din Bucureşti, restul de 702 fiind pacienţi cu domiciliul în alte localităţi din ţară. Numărul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 care s-au vindecat la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş este de 1.394, cel mai mare număr de pacienţi vindecaţi dintre toate spitalele COVID din România”, precizează sursa citată.

La Spitalul Clinic Colentina, spital suport COVID, există 82 de pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 11 se află la Terapie Intensivă (ATI), iar 25 sunt pacienţi asimptomatici, care aşteaptă negativarea testelor în spital, fără a primi un tratament specific.

„În total, de la sfârşitul lunii martie şi până în prezent, la Spitalul Clinic Colentina au fost internaţi 554 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19, dintre care 273 din Bucureşti-Ilfov şi 281 din celelalte judeţe ale ţării. Din totalul de 867 paturi de care dispune spitalul, există aviz de funcţionare pentru 445”, se mai arată în documentul citat.

ASSMB menţionează că Spitalul Clinic Colentina, unitate sanitară desemnată suport COVID prin ordin al ministrului Sănătăţii, nu are în structura sa o secţie de boli infecţioase.

La Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, spital suport COVID, situaţia este neschimbată faţă de raportarea precedentă. Unitatea sanitară, care a preluat până acum toate cazurile de pacienţi infectaţi care necesitau dializă, a avut internate, de la sfârşitul lunii martie şi până în prezent, 50 de persoane confirmate cu COVID-19.

„În concluzie, numărul total de pacienţi confirmaţi cu COVID-19, internaţi în aceste trei spitale de elită ale Primăriei Capitalei, a fost, de la începutul pandemiei, de 2.331. Din datele oficiale ale INSP reiese că, în Bucureşti, până la această dată, a fost înregistrat un număr de aproximativ 2.700 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19”, precizează ASSMB. 

Reamintim că Primăria Municipiului București a decis să facă zilnic o raportare în paralel cu cea a Grupului de Comunicare Strategică, referitoare la numărul de cazuri de coronavirus din Capitală.

Citește și: Pentru fluidizarea traficului autobuzele vor circula pe linia de tramvai, pe modelul capitalelor europene. Și banda unică e aproape de finalizare anunță Gabriela Firea

hashtagNews.ro