Gabriela Firea

În contextul actualei epidemii, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vrea să le ofere o masă caldă gratuită pe zi tuturor bucureștenilor care fac parte din grupuri vulnerabile.

O masă caldă gratuită pe zi, de la Firea

În ședința Consiliului General, programată să aibă loc luni, 23 martie, Firea propune un plan de acțiuni pentru protejarea bucureștenilor vulnerabili, în contextul pandemiei.

Acest plan conține șase măsuri, printre care:

– asigurarea, în regim de urgență, de condiții de cazare pentru persoanele adulte fără adăpost;
– relocarea centrului pentru victimele violenței domestice într-o altă clădire, ca să poată fi asigurate mai multe locuri;
– asigurarea relației permanente cu publicul, pentru identificarea și tratarea la timp a situațiilor de urgență;
– asigurarea unei mese calde pe zi pentru toți cetățenii vulnerabili din București, la Cantina Grivița.

Pentru asigurarea mesei calde, Gabriela Firea propune un proiect pilot.

Potrivit documentației, în cadrul acestui proiect vor primi masa „persoanele vârstnice, persoanele încadrate în grad de handicap, persoanele fără adăpost, persoanele beneficiare de ajutor minim garantat, persoanele inactive pe piața muncii, tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului, familiile monoparentale, persoanele de etnie rromă etc”.

Care sunt condițiile

Potrivit procedurii propuse de PMB, fiecare beneficiar va trebui să completeze un formular prin care să declare, pe proprie răspundere, că face parte dintr-o categorie vulnerabilă.

Pentru cei care nu se pot deplasa (sau o pot face cu mare greutate), lucrurile sunt destul de clare: trebuie să sune la Tel Verde 0800821218 și să spună că sunt cetățeni vulnerabili, că au nevoie de mâncare și că nu se pot deplasa pentru a o primi.

Citește și Gabriela Firea îi ceartă pe români: Nu așa vă feriți de COVID-19

Apoi prin „serviciile sociale organizate la nivelul Direcției Sociale de Asistență Socială a Municipiului București se va asigura atât înregistrarea în proiectul pilot, cât și transportul alimentelor la domiciliul acestora”, se arată în proiectul de hotărâre.

#NEWS