Victor Ciutacu

Victor Ciutacu, cunoscutul realizator TV, a tăiat și-a spânzurat decizia suspendării din funcție a Adrianei Nica din cadrul Spitalului Universitar. În opinia acestuia, aici nu ar fi altceva decât o „răfuială politică” în care Victor Costache ar umări să pună monopol pe instituție, exact cum s-ar fi întâmplat și în cazul Spitalului Floreasca.

Vremuri de coronavirus și de teoria conspirației

„În urma unei decizii mizerabile. Îmi pare rău că domnul Cârstoiu. a ajuns din nou director la Spitalul Universitar, în urma unei decizii mizerabile și a unei răfuieli politice. Pentru că despre asta este vorba. Doamna Nica, momentan, a fost suspendată din funcție, pentru că nu le dă voie starea de urgență, să o demită, dar doamna Nica a fost suspendată din funcție pentru simplu motiv că este partenera de viața a doctorului Oprescu și pentru al doilea motiv pentru că nu are putere politică și își dorea foarte mult controlul spitalului Universitar, la fel cum l-a dorit și pe la Spitalului Floreasca”, a declarat Victor Ciutacu, la RTV.

Pe de altă parte, Nelu Tătatu a declarat în același context:

„Corpul de control efectua o acțiune încă de la sfârșitul lunii februarie, acțiune întreruptă datorită accelerării crizei de coronavirus, erau nerespectarea indicatorilor din contractul de management, dar a culminat cu ancheta de ieri, în care ce a descoperit corpul de control e că nu era pregătit protocolul pentru coronavirus sau pentru pacienți care puteau fi cu coronavirus la nivelul Spitalului Universitar, și atunci propunerea corpului de control, conform articolului 19 din decretul prezidențial, suspendarea contractului de management al managerului Adriana Nica. Referitor la coronavirus, pentru că acest lucru a accelerat suspendarea contractului, trebuiau să fie protocoale pentru coronavirus care nu s-au inițiat decât după ce s-a descoperit acest pacient cu coronavirus. Corpul de control a evidențiat că nu erau aceste protocoale și nu s-au luat măsuri decât după ce s-a confirmat cazul cu coronavirus”, a spus Nelu Tătaru la Digi24.

Citește și: Nicolae Robu îi vrea pe timișoreni ștampilați ca la Birkenau

#News