Așa cum vă anunțasem încă de la finalul anului trecut, în Sectorul 5 vor apărea noi locuri de parcare. Concret, în ședința operativă de miercuri, 13 ianuarie, primarul Cristian Popescu Piedone a precizat că Primăria Sectorului 5 se află într-o stare avansată de proiectare pentru construcția a două parcări supraetajate, cea de pe Calea 13 Septembrie, respectiv Calea  Rahovei. Totodată, edilul a menționat și de o a treia parcare (P+2), în Șoseaua Alexandriei, la care stadiul este de întocmire a documentației pentru achiziția studiului de fezabilitate.   

La începutul lui 2021, Primăria este deja în faza avansată de proiectare pentru construcția a două parcări supraetajate. Una dintre ele este o parcare pe două etaje pe Calea 13 Septembrie în zona blocului V53. Astfel, locuitorii din zonă vor avea acces la 198 de noi locuri de parcare. Cel de-al doilea proiect se referă la amenajarea unei parcări pe Calea Rahovei nr. 327, tot pe două etaje. Această construcție va avea 138 de noi locuri de parcare. Pentru a folosi la maximum spațiul, deasupra parcărilor vor fi amenajate și terenuri de sport.

Comunicatul de presă al Primăriei Sectorului 5

Pentru a acoperi necesarul locurilor de parcare din aceste sector, primarul Cristian Popescu Piedone a anunțat că vor fi efectuate verificări pentru identificarea și altor spații în care s-ar putea construi astfel de parcări.

În cea de-a treia parcare la care s-a făcut referire în ședința operativă, care se află în stadiul întocmirii documentației pentru achiziția studiului de fezabilitate, vor fi disponibile 1.170 de noi locuri de parcare. Această parcare va fi construită pe Șoseaua Alexandrei nr. 22-24 și va fi dispusă pe trei nivele, P+2.

Citește și: Sectorul 5, încă un pas spre normalitate

#News