Roxana Pațurcă, senatoarea traseistă de la PSD la PNL, numită la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Călărași a fost dată afară din funcția de inspector general, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, citat de edupedu.ro. „În momentul în care am aflat de afirmații denigratoare la adresa proiectului România educată, mi-am revizuit decizia”, a declarat Cîmpeanu.

Atâta vreme cât este vorba despre numiri, deci nu este vorba despre un concurs sau despre un examen, numirile se vor face pe niște criterii. În momentul în care am văzut că persoana respectivă nu are același obiectiv precum cel pe care l-am declarat, acela de a pune la punct lucrurile în Educație pornind de la singurul proiect de țară, România educată, care a beneficiat de cea mai largă consultare publică, am apreciat că nu pot continua în echipă. În momentul în care am aflat de afirmațiile denigratoare la adresa proiectului România educată mi-am revizuit decizi.

Sorin Cîmpeanu

Ministrul Cîmpeanu nu a dorit să precizeze numele noului inspector, însă a dat de înțeles că este „o persoană care crede în proiectul România educată. Un profesor cu competențe conforme pe baza analizei pe care colegii din minister au făcut-o. Pentru mine este suficient să lucrezi în echipă cu cei care cred în același obiectiv în care crede și ministrul educației”.

Cazul Pațurcă nu este unul singular

Cazul Roxanei Pațurcă nu este singurul care a intrat în atenția membrilor coaliției de guvernare sau a opiniei publice. Profesorul Ion Coedoneanu, de la Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, a solicitat PNL să ia măsuri în ceea ce o privește pe inspectorul general Selena Costea. Aceasta a transmis, printr-o „circulară”, tuturor cadrelor didactice să participe la un curs online de numerologie.

„Este jenant că un cadru didactic «se ține de funcție» în acest mod, uitând că reprezintă cadrele didactice ale unui județ și că, oricâte rațiuni «politice» ar sprijini acel scaun, există limite nescrise prin depășirea sau ignorarea cărora demnitatea colegilor de breaslă mai primește o lovitură, în seria multora care au fost date unei profesii atât de nobile în ultimii 30 de ani. Dacă PNL Galați atât a putut genera pentru a asigura cele două tipuri de reprezentare, dați-mi voie să-mi exprim dezamăgirea”, a scris Ion Cordoneanu, într-o scrisoare publică.

Citește și: USR Călărași dezaprobă numirea politică la ISJ Călărași

#News