O situație mai mult decât ridicolă a avut loc în prima zi de școală, în comuna Mihai Viteazu, unde candidatul PNL la șefia Consiliului Județean Constanța a inaugurat o școală nefuncțională, cu elevii chemați de acasă.

Potrivit info-sud-est, elevii acestei școli au fost chemați de acasă pentru a participa la această manifestație nepotrivită în actualul context, mai ales că însuși președinte Iohannis recomandase să nu se organizeze festivități de deschidere a anului școlar.

Deși Mihai Lupu nu are nicio funcție publică, acesta fiind în perioada 2008-2016 parlamentar, este greu de înțeles demersul său, la care a fost așteptat de copii cu pâine și sare, și unde a tăiat panglica tricoloră ținută de doi dintre elevi. Mai mult, directorul școlii, Mituța Borcan susține că primarul Gheorghe Grameni i-a cerut să organizez acestă festivitate, deși știa de recomandările ministerului Educației, pentru că primăria „îi mai ajută cu dezinfectanți”, potrivit sursei citate.

Laudă-mă gură!

În urma acestui eveniment, Mihai Lupu a publicat un mesaj pe Facebook, prin care a transmis că a fost invitat de primar și conducerea școlii.

Spre bucuria elevilor, părinților și profesorilor, astăzi a început școala.Am participat la inaugurarea noului corp…

Publicată de Mihai Lupu pe Luni, 14 septembrie 2020

„Spre bucuria elevilor, părinților și profesorilor, astăzi a început școala. Am participat la inaugurarea noului corp de școală din comuna #MihaiViteazu, la invitația domnului primar #GheorgheGrameni și a conducerii școlii. Le mulțumesc că mi-au oferit posibilitatea să spun și eu „prezent” în prima zi de școală, și în acest an. Îi felicit deopotrivă pe profesori, părinți și elevi pentru că au făcut tot ce depinde de ei ca astăzi, copiii să revină la școală. Este un moment de responsabilitate maximă și solidaritate, în care suntem implicați cu toții. Sunt convins că împreună veți reuși să faceți ca și în acest an să vă desfășurați activitatea cât mai normal posibil. Mult succes profesorilor și personalului din școli! Dragi elevi, să vă bucurați de anii de școală!”, a scris Lupu pe Facebook.

Copii fără școală, școală fără copii

Din seria evenimentelor ridicole, în județul învecinat, la Isaccea elevii au început anul școlar în capela mortuară. Asta pentru că cele două instituții din localitate sunt încă în reparații, până la o dată necunoscută.

Potrivit Ministerului Educației, județul Tulcea face parte din cele 11 județe unde nu există nicio unitate de învăţământ în scenariul roşu, ele putând să îşi desfăşoare activitatea în scenariul galben sau verde. Într-adevăr, situația de la Isaccea este foarte verde, dar cu nuanțe de noroi.

Citește și: Strigător la Cer. Școala din capela… mortuară

#News