Colegiul Medicilor, reacție după mita cerută de doctorul oncolog din Suceava: ”Medicii au salarii mari şi nu există niciun motiv pentru ca ei să accepte plăţile informale”

Şefa Secţiei de Oncologie din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, pentru luare de mită în formă continuată.

Condiţionarea actului medical de plata informală este o practică inacceptabilă, pe care Colegiul Medicilor din România (CMR) o condamnă cu fermitate, a afirmat preşedintele CMR, Daniel Coriu. Precizările acestuia vin în contextul informaţiilor care fac referire la ancheta demarată în cazul medicului de la Secţia de oncologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, acuzat de luare de mita, potrivit g4media.ro.

Şefa Secţiei de Oncologie din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, pentru luare de mită în formă continuată.

 Colegiul Medicilor din România susţine ca orice demers juridic să se realizeze potrivit procedurilor şi legilor în vigoare, pentru o clarificare a situaţiei, sub toate aspectele ei. „Condiţionarea actului medical de plata informală este o practică inacceptabilă, pe care Colegiul Medicilor din România o condamnă cu fermitate. Trebuie să subliniez faptul că, în acest moment, medicii au salarii mari şi nu există niciun motiv pentru ca ei să accepte plăţile informale”, spune Daniel Coriu

Potrivit acestuia, actul medical este „ceva nobil, un ajutor oferit unui om în suferinţă” şi prin plata informală se „va arunca o lumină nefavorabilă” asupra actului medical. „Pe de altă parte, aceste manifestări de recunoştinţă – ciocolată, cafea, miere etc. – pot fi considerate probe pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Rugăm pacienţii să renunţe la această practică pentru a evita expunerea medicului la aceste riscuri. În cea de a doua situaţie, pacientul doreşte mai multă atenţie din partea medicului, vrea să fie sigur că medicul va face totul pentru sănătatea sa. Este o percepţie greşită a pacientului. (…) În acest caz, trebuie să ceară o altă opinie şi avem o multitudine de alternative, nu există monopol. Un medic bun este un medic care acordă maximă atenţie pacientului său. Dacă pacientul simte că nu are această atenţie, pe care o merită, trebuie să schimbe medicul, nu să ofere plăţi informale”, se arată în comunicat.

Șofer amendat cu 9600 lei și rămas fără permis pentru șofat agresiv și ultraj