Elevii se întorc miercuri la cursuri

Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie

Elevii se vor întoarce miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024. Pentru clasa a VIII-a anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 14 iunie 2024, potrivit stiripesurse.ro.

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 28 iunie.

Anul şcolar 2024-2025 are următoarea structură: cursuri – luni, 9 septembrie 2024 – vineri, 25 octombrie 2024, (vacanţă – sâmbătă, 26 octombrie 2024 – duminică, 3 noiembrie 2024); cursuri – luni, 4 noiembrie 2024 – vineri, 20 decembrie 2024 (vacanţă – sâmbătă, 21 decembrie 2024 – marţi, 7 ianuarie 2025); cursuri – miercuri, 8 ianuarie 2025 – vineri, 7 februarie/14 februarie/21 februarie 2025 (în funcţie de decizia inspectoratelor şcolare judeţene); o săptămână de vacanţă la alegere: în perioada 10 februarie 2025 – 2 martie 2025; cursuri – luni, 17 februarie/24 februarie/3 martie 2025 – joi, 17 aprilie 2025 (în funcţie de decizia inspectoratelor şcolare judeţene), (vacanţă – vineri, 18 aprilie 2025 – duminică, 27 aprilie 2025); cursuri – luni, 28 aprilie 2025 – vineri, 20 iunie 2025, (vacanţa de vară – sâmbătă, 21 iunie 2025 – duminică, 7 septembrie 2025).

Un arogant pentru Bucureștiul anului 2035!