Competiție auto la un centru de management al deșeurilor din județul Harghita

La ”Electric Feel” vor putea participa mașini electrice și hibride.

 Prima ediție a ”Electric Feel”, organizat de Consiliul Județean Harghita, se va desfășura pe 5 noiembrie, la Centrul de Management al Deșeurilor de la Remetea, scopul fiind acela de promovare a gestionării eficiente a deșeurilor. Competiţia este organizată în colaborare cu Asociaţia Club Sportiv AT Motorsport, condusă de pilotul de raliuri, Adrian Teslovan. Cooptarea  asociației are scop sportiv și recreativ , dar în special de protecție a mediului, potrivit g4media.ro.

La competiție sunt acceptate doar automobile de serie cu propulsie electrică sau hibridă, a precizat președintele clubului, Adrian Teslovan.

Acesta speră ca prima ediție să fie începutul unei tradiții a festivalului, care să îmbine distracția cu ecologia. „Cel puțin în această fază, ne-am propus să organizăm un eveniment dedicat automobilelor electrice, poate facem o tradiție din eveniment, prin care să aducem în lumină ceea ce este important în aceste momente, adică să fim mai responsabili. E un concurs de îndemânare, prima treaptă, în care iei contact cu partea de automobilism sportiv, doar cu mașini electrice și hibride. O să mai avem mici surprize, în sensul că vom prezența și câteva mașini de competiții clasice, cu motoare cu combustie”, a precizat Teslovan.

Competiția va avea loc în comuna Remetea, situată pe drumul național dintre Toplița și Gheorgheni, unde se află și Centrul de Management Integrat al Deşeurilor din Remetea

. Este vorba despre o investiție cu lucrări în  valoare de 150 milioane de lei, fonduri europene. Acolo există o stație de sortare pentru deșeuri reciclabile, o stație de compostare, dar și o primă alveolă a gropii ecologice propriu-zise, fiind cumpărate și 36 de mașini.Potrivit președintelui  CJ Harghita, Borboly Csaba, investiția de la Remetea este finalizată, fiind în curs de desfășurare licitația pentru atribuirea administrării sale. Acesta a mai precizat că la Remetea vor fi  organizate și multe evenimente dedicate managementului deșeurilor menajare, conștientizare, și va fi o zi întreagă zi de distracție pentru toate generațiile, de la cei mici la cei mai vârstnici.

 „Dacă dorim să avem grijă de mediu, dacă vrem ca nepoții noștri să trăiască într-un mediu curat și sănătos, atunci trebuie să mergem pe reciclare, pe folosirea energiilor regenerabile. De aceea am dorit să organizăm primul eveniment național, în care și cei care au autoturism, hibrid sau electric, să participe la competiție”, a subliniat președintele CJ.

Șoferul din București, care a amenințat polițiștii pe Instagram, a fost prins