Un tânăr din Argeș a ajuns la închisoare pentru un hamburger

Tânărul se afla în arest la domiciliu din luna ianuarie, fiind cercetat pentru consum de droguri.

Inchisoare
Inchisoare sursa foto pixabay

Un tânăr din Argeș a ajuns la închisoare pentru că a vrut să mănânce la fast-food. Deși nu pare un motiv serios, în cazul lui a fost, pentru că era în arest la domiciliu și nu avea voie să iasă din casă, potrivit digi24.ro.

Tânărul se afla în arest la domiciliu din luna ianuarie, fiind cercetat pentru consum de droguri.

El nu a respectat obligația de a nu părăsi domiciliul în două rânduri. Prima dată a mers la locuința fostei sale iubite, care se află la câteva blocuri distanță de casa lui, pentru a vedea cățelul pe care l-au luat împreună în timpul relației și care a rămas la ea după ce el a fost arestat preventiv. Între cei doi a izbucnit un conflict, moment în care a apărut actualul iubit al fetei, însoțit de câine.

Tânărul i-a luat câinele, iar fata a sunat la poliție.

Oamenii legii au găsit patrupedul la locuința tânărului. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru încălcarea arestului la domiciliu. La câteva zile distanță, tânărul a recidivat. S-a dus împreună cu un prieten la un restaurant fast-food. În timp ce era plecat, a fost căutat de polițiști. În cele din urmă, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu cea a arestului preventiv pentru evadare. Curtea de Apel Pitești l-a condamnat definitiv la 3 ani, 4 luni și 10 zile de închisoare pentru această infracțiune, dar și pentru altele comise în trecut. Şoferul unui microbuz şcolar, acuzat de agresiune sexuală