Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila a făcut, la Digi 24, câteva precizări în ceea ce privește lipsa unui vaccin împotriva Covid-19, dar mai ales în câtă vreme românii se vor putea imuniza  pe cale naturală.

„Virusul nu dispare după al doilea val. Oamenii trebuie să înțeleagă că vom trăi cu acest virus în anii următori. Vaccinul va opri răspândirea, dar boala va reizbucni, vor apărea focare ici și colo”, a declarat Alexandru Rafila joi seară la Digi24.

În contextul în care mare parte a populație a considerat că după ieșirea din starea de urgență, viața ne va reveni la normal, Rafila a spus că s-a văzut o creștere considerabilă a cazurilor de infectări, dar că „vaccinul ne va permite să ne relaxăm comportamental”.

Conform Digi24, Rafila a făcut un calcul privind eficiența unui vaccin în fața imunizării naturale – „imunizarea de turmă”. Datele preliminare ale studiului de prevalență privind gradul de răspândire a infecției SARS-CoV- 2 în populația României arată că între 2% și 2,5% din români au trecut prin boală, a explicat Rafila. În cifre, acest lucru înseamnă că aproximativ 500.000 de români au contractat deja virusul, de aproape șapte ori mai mult decât cazurile înregistrate oficial, 75.000.

La un ritm de îmbolnăvire de un milion de oameni într-un an, Alexandru Rafila a arătat „că ar dura circa 15 ani până când măcar trei sferturi din populația României să se imunizeze pe cale naturală, astfel încât să oprească răspândirea virusului.”

Citește și: Rafila: „Circa jumătate de milion de oameni din România au trecut deja prin boală”

#News