Alexia Eram, însărcinată sau doar „victima” unei mese copioase

Poze „suspecte” din vacanța exotică

Departe de discreția cu care ne-a obișnuit celebra sa mamă, Andreea Esca, Alexia (21 de ani) se expune foarte mult pe social media, iar cea mai recentă poză publicată de iubitul său, a stârnit rumoare în rândul internauților. Este sau nu este Alexia Eram însărcinată?

Întrebarea nu ar trebui să mire pe nimeni, câtă vreme cei doi, aflați acum într-o vacanță exotică, au declarat în mai multe rânduri că își doresc să facă acest pas important, dat fiind faptul că se și află într-o relație stabilă și de lungă durată.

„Da, mă gândesc să fac un copil cu Mario în viitorul apropiat. Chiar am avut multe discuții despre asta și chiar ne gândim serios. O să ne apucăm de treabă”, a spus Alexia Eram, la podcastul lui Radu Țibulcă, în urmă cu ceva vreme.

Citește și: Andreea Mantea își acceptă „formele”

Dar cum lumea virtuală este împărțită în două, de fiecare dată, nici acum nu s-a ieșit din această „regulă” și internauții s-au poziționat bine pe baricade. Unii i-au felicitat pe cei doi îndrăgostiți, alții s-au amuzat și au zis că Alexia este „însărcinată” de la o masă prea copioasă.

Captură Instagram

„Doamne faini sunteți! O să fiți părinți super cool ca și ai voștri de alfel!”, „Nu creddd!!! Alexia e gravidă! Bravo vouă!”, „Cred că Alexia a mâncat mult sau e gravidă”, „Să fie într-un ceas bun!”, „Alexia e gravidă! Bravo vouă!”, au fost doar câteva comentarii dintre comentariile de pe Instagram.

„A mâncat mult nu e”, „Prea bună mâncarea”, „E gravidă rău, ce aveți!!! Nu ati vazut in story-urile ei de la sală, cât are burta, dar cât e…mvai”, „Cei care cred că e adevărat!”, au fost alte comentarii.

Dacă este sau nu o formă de marketing a lui Mario Fresh, că el este cel care a postat poza cu Alexia, este clar că și-a atins scopul. A intrat din nou în atenția publicului, iar pentru un artist, mai ales tânăr, este important.

Citește și: Andreea Esca, prea zgârcită sau doar chibzuită?