Iohannis se va vaccina în etapa a doua a campaniei

Atunci îi va veni „rândul” conform strategiei de vaccinare

Deși președintele României, Klaus Iohannis a anunțat în luna noiembrie că este dispus să se vaccineze public în momentul în care vom avea vaccinul anti-Covid, specialiștii din cadrul grupului de lucru privind campania națională de vaccinare au considerat că acest gest poate duce la speculații. Astfel, Iohannis se va vaccina în a doua etapă a campaniei, o dată cu ceilalți demnitari români. Acest lucru a fost declarat de medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, în emisiunea „În fața ta”, de la Digi 24.

În cadrul grupului de lucru președintele Klaus Iohannis ne-a ridicat această propunere ca să o evaluăm și răspunsul a fost, după ce ne-am consultat cu toți experții, că nu este de dorit. Pentru că, dintr-un gest care se dorește a convinge și a întări încrederea în vaccinare se pot crea alte speculații și nu am dorit acest lucru pentru că se distrug toată credibilitatea noastră și toată munca.

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Campaniei Națioanle de vaccinare antiCovid

„Klaus Iohannis nu este în prima categorie de vaccinare. Președintele este în etapa a doua de vaccinare conform strategiei. De aceea, Klaus Iohannis a anunțat că se va vaccina când îi va veni rândul conform strategiei de vaccinare”, a declarat la Digi24 medicul Valeriu Gheorghiță.

Președintele Klaus Iohannis a spus în 25 noiembrie că se va vaccina împotriva COVID-19 și că va face acest lucru în mod public, „dacă se crede că asta ar ajuta”. El a răspuns astfel unei întrebări din partea jurnaliștilor, într-o conferință de presă, dacă se va vaccina public, pentru a da un exemplu celor care sunt în continuare sceptici față de vaccinare. „Dacă se crede că asta ar ajuta, da, cu plăcere, cum să nu, nu am nicio problemă cu asta. Eu sunt pentru vaccinare, personal sunt pentru vaccinare”, a spus șeful statului la acel moment.

Reamintim că în SUA, primele persoane vaccinate au fost vicepreședintele Mike Pence și soția acestuia, Karen. În același eveniment, generalul chirurg Jerome Adams și-a suflecat mâneca și a primit și el vaccinul. Preşedintele ales Joe Biden urmează să fie vaccinat săptămâna viitoare, tot în direct la televiziune.

Prima persoană din lume, vaccinată anti-Covid a fost o femeie de 90 de ani din Irlanda de Nord, care a primit vaccinul celor de la Pfizer-BioNtech.

În România, primele persoane ce vor fi vaccinate, pe 27 decembrie, când începe campania națională, sunt 10 cadre medicale.

Citește și: Klaus Iohannis se va vaccina public

#News