Prima persoană din lume, vaccinată antiCovid

O femeie de 90 de ani din Irlanda de Nord este prima persoană care a primit vaccinul împotriva Covid 19 al Pfizer-BioNtech, potrivit news.sky.com, citat de Mediafax.

Astfel, a început campania de vaccinare în Marea Britanie. Femeia a spus, în momentul vaccinării, că s-a simțit „foarte privilegiată ” să primească leacul, care este și un „cadou” de naștere.

Marea Britanie a comandat 40 de milioane de doze de vaccin, dar doar 800.000 de doze vor fi disponibile pentru prima etapă de vaccinare care a început marți.

Vaccinul se administrează în două doze injectabile la diferență de cel mult trei săptămâni una de cealaltă.

România va beneficia de 10 milioane de vaccin, la momentul la care va fi disponibil, iar în prima etapă vor fi vaccinate cadrele medicale, precum și persoanele aflate în grupele de risc.

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a precizat că vaccinul va fi voluntar și gratuit.

Citește și:  Strategia de vaccinare anti-Covid 19, aprobată și de CSAT

#News