Dacian Cioloș: „Semnalul moral trebuie să îl dea cetăţenii”

Președintele PLUS, Dacian Cioloș a precizat într-o conferință de presă desfășurată la Târgoviște că sunt mai mulți vinovați pentru tragedia de la Piatra Neamț, de acum o săptămână. Acesta consideră că demisia ministrului Sănătății, Nelu Tătaru nu ar rezolva problema de acolo, pe care o cataloghează drept „o problemă structurală și de mentalitate”.

„Nu ştiu dacă cu o lună înainte de alegeri demisia unui ministru rezolvă o problemă, care e problemă structurală de comportament şi de mentalitate. Care nici măcar nu a numit directorul respectiv acolo, că a fost numit de preşedintele Consiliului Judeţean, că managementul spitalelor prin lege este la Consiliul Judeţean, are şi ministrul partea lui de vină, are şi Guvernul partea lui de vină”, a afirmat Cioloş.

Semnalul moral trebuie să îl dea cetăţenii prin votul de peste mai puţin de o lună. Acolo se schimbă lucrurile. Că altfel ar fi chiar simplu să îşi dea demisia un ministru

Dacian Cioloș

Întrebat dacă este mulțumit de actuala guvernare, dar mai ales de o posibilă cu liberalii, după alegerile de peste două săptămâni, Cioloș a precizat că cetățenii sunt cei care vor decide dacă sunt mulțumiți sau nu.

„Nu are nicio legătură faptul că vom intra sau nu după alegeri într-un guvern cu PNL-ul, nu are legătură cu mulţumirea sau nemulţumirea de felul cum se guvernează acuma. Vă spun din start că voi vota cu USR-Plus. Deci cât sunt de mulţumiţi sau nu de guvernarea PNL vor decide cetăţenii şi alegătorii. Sunt multe lucruri pe care le-aş fi făcut altfel, dar acum nu ce cred eu personal despre PNL contează. Sunt lucruri care au fost făcute, sunt multe lucruri şi angajamente ale guvernului actual luate acum un an… chiar eu am prezentat în urmă cu vreo săptămână şi ceva vreo opt, nouă angajamente pe baza cărora USR a susţinut, a votat acest Guvern în Parlament şi USR-Plus l-a susţinut care nu au fost îndeplinite. Sigur există scuze pentru unele dintre ele, că nu a fost majoritate şamd”, a explicat Dacian Cioloş.

Totodată a precizat că nu vede alinața USR PLUS alături de social democrați. „În niciun caz. Şi nu va fi nici voie, nici nevoie. Voie nu e în niciun caz şi vă garantez că nu va fi nici nevoie pentru că cu ceea ce au făcut până acum în ultimii ani când au avut aproape putere discreţionară sau şi-au arogat o putere discreţionară în Parlament pentru că având majoritate au făcut ce au vrut. Vedeţi că deja foarte mulţi cetăţeni români au înţeles ce e cu PSD-ul, dar în niciun caz USR-Plus nu va intra la guvernare cu PSD”, a concluzionat europarlamentarul Dacian Cioloș.

Citește și: PSD strigă „DEMISIA!”. Orban și Tătaru, vizați

#News