Un alt simbol american devenit cult pentru națiunea de peste ocean este Casa Albă, reședința președinților americani în exercițiu.

Casa Albă (The White House, în engleză) a fost construită între anii 1792 și 1800, în stil georgian, având o istorie controversată în spate. Într-un jurnal păstrat de către unul dintre comisarii pentru construcții se menționa faptul că aceasta ar fi fost construită cu ajutorul sclavilor, în timp ce lucrările de finisaj ar fi fost făcute de imigranți italieni și irlandezi.

John Adams a afost primul președinte american care a reușit să lucreze și să locuiască, totodată, la Casa Albă. Astfel, în onoarea acestuia, un alt președinte american, Franklin D. Roosevelt, a cerut ca deasupra șemineului din Sala de Mese să fie sculptată statuia primului președinte american care „s-a mutat” la Casa Albă.

1812, anul incendiului de la Casa Albă

1812 este anul marelui incendiu de la Casa Albă. În același an, mare parte din orașul reședință al Casei Albe, Washington DC, a fost, de asemenea, ars, ca urmare a revanșei trupelor britanice pentru arderea Clădirii Parlamentului din actualul Toronto (Upper Canada, în trecut). Interiorul Casei Albe a fost distrus, astfel că o legendă neverificată spune că, pentru a se acoperi prejudiciile create de incendiu, s-ar fi dat cu vopsea albă pe deasupra, de unde și numele celebrei reședințe americane a președinților.

Citește și: Hollywood, punctul de start al unora, locul de visare al celor mai mulți

Restaurări ulterioare: de la Truman, la Kennedy

Întrucât, până la președintele Harry Truman, Casa Albă fusese, potrivit informațiilor, lăsată să se degradeze, acesta a ordonat consolidarea clădirii, timp în care s-a mutat la Blair House (1949-1951).

De asemenea, o altă reustaurare (cu iz de redecorare) importantă este cea comandată de soția altui președinte american, John F. Kennedy, cea care a dat „naștere” celebrei „Camere Roșii”.

Camera Roșie

#FunFact

Se spune că fiecare oraș mare din România are câte o „casă albă”, românii fiind mari admiratori ai americanilor, de altfel. Desigur, „casele albe” din România nu au, întotdeauna, același scop ca cea originală, din Washington, fiind ba magazine alimentare, ba case de toleranță, ba cârciumi de cartier.

Citește și: Muntele Rushmore, templul președinților americani

#News