Polițiști răi. Polițiști buni. Polițiști care-ți dau amendă degeaba. Polițiști care te lasă doar cu avertisment, că e prima abatere. Polițiști care te vânează să-ți ia banii, chit că ești șofer, pieton fără declarație, sau cutare picat la mijloc. Polițiști care fac strângeri de fonduri și care aduc mâncare.

Ne-am obișnuit atât de mult cu eticheta de polițist = corupt, omul rău, cel care vrea doar bani, încât atunci când fac ceva bun, spunem că e doar pentru imagine. Am ajuns să nu mai înțelegem că, în spatele fiecărei uniforme, indiferent de care ar fi ea, e un om. Alt om, sub fiecare uniformă. Unii corupți, alții cu bune intenții, și atât.

Nu cred în generalizări. Nu cred că românii sunt hoți, că rromii sunt răi, că polițiștii sunt corupți, că medicii vor doar bani. Nu toți. Unii dintre ei, în mod clar. Dar unii dintre ei pot fi și amestec de generalizări, iar unii pot să nu fie deloc așa.

Recunosc cinstit, îl apreciez pe Godină. Am râs la poveștile lui, am plâns la unele, mă amuză și alpaca, și pisicile, și câinii, și dialogurile pe care le face în locul lor. Îl apreciez că se implică în cazuri sociale, și-l compătimesc că-și mănâncă nervii. Dar, pe lângă toate astea, refuz să-l văd ca pe ”un polițist”. Normal că poveștile de la rutieră și din sistem, în general, m-au amuzat, sau m-au enervat. Le-am privit ca poveștile unui om, nu musai ale unei meserii.

Cred că suntem prea ocupați să căutăm vinovați printre toți ceilalți, pentru a nu ne blama pe noi, atunci când nu suntem tocmai în legalitate. E mai ușor să spui că ”e vina polițistului că mi-am luat amendă”, decât să recunoști că ai trecut pe roșu. E uman. Dar, la fel de uman, e să apreciezi când e ceva de bine, nu doar să arăți cu degetul când e ceva de rău.

La următoarea știre, am văzut diverse comentarii. De la ”vor să-și spele imaginea” la ”nu e misiunea poliției să se ocupe de cazuri de genul ăsta”. Fiecare cu experiențele și ideile lui. Și totuși.

Polițiștii din Murgeni, Vaslui, s-au dus și i-au dus cozonac, ouă, pâine, carne, orez, legume, fructe unei bătrâne de 73 de ani, din Epureni. Femeia a sunat la 112 pentru că, de Paște, e bătrână, bolnavă, săracă și n-are nici de unele. Dispecera a sunat la primăria din sat, unde nu a răspuns nimeni. Așa c-a sunat la Poliția Murgeni, unde băieții în uniformă s-au mobilizat și i-au dus bătrânei câte ceva de Paște.

Mie, una, mi s-a părut un gest frumos. Nu cred că băieții de la Murgeni și-au făcut plan, cu hârtie și creion: ”Cum să facem noi, să spălăm imaginea Poliției Române? Știu! Să ducem niște chestii de Paște, la o bătrână! Clar toată lumea va începe să iubească Poliția!”

Prefer să cred că s-au gândit la bunicii pe care îi au, sau pe care i-au avut. Pentru că, repet, sub fiecare uniformă, eu tind să cred că e un om. Mai bun, sau mai rău. Ăștia au fost mai buni.

N-ar fi, totuși, momentul să trecem peste etichete, să apreciem ce e de apreciat, și să sancționăm ce e de sancționat, la momentul potrivit?

Citește și: Tu câte amenzi ai da dacă ai fi polițist?

#News