Să presupunem că ești polițist și tocmai ai scăpat de escortarea credincioșilor veseli care vor la Disco-Paște. Ai scăpat și de împărțit lumânări (da, știu, nu intra în fișa postului, dar așa ar fi vrut Vela). Incidente sunt puține, pentru că lumea petrece coronavirusul în casă. Și unii, mai deștepți și mai precauți, vor petrece și sărbătorile de Paște tot în casă, indiferent de ce ar fi vrut Vela.

Să revenim: să presupunem că ești polițist, job-ul tău curent reducându-se la patrulă, ordine, asigurarea că fiecare respectă regulile. Verifici declarațiile pe propria răspundere, mai dai niște amenzi, mai scrii un proces verbal. Lumea face meme cu tine pe Facebook, se râde te tine mai ceva ca la show-urile din Vacanța Mare, când Garcea era etalon.

Acum, că ți-ai intrat în piele și în rol, să zicem că tu alegi să fii un polițist bun, care a făcut într-o seară de aprilie o faptă bună, care sună cam așa:

Polițiștii locali Iuliana Goloman, Ovidiu Prună și Norbert Buzatu sunt trei agenți cu suflet mare din Maramureș. Ei au făcut tot ce le-a stat în putință să ajute o mamă și pe fiica ei de 6 ani să ajungă acasă.

Femeia venise de la Arad, dar nu mai avea niciun ban și rămăsese în gară, cu fiica ei de 6 ani. Patrula polițiștilor locali s-a oprit în dreptul lor și a întrebat-o pe mama fetiței unde trebuie să ajungă. Femeia i-a spus că trebuie să ajungă acasă, în Petrova, însă nu mai are bani.

Fiind deja noapte, iar următorul tren spre destinația femeii nu pleca prea curând, polițiștii locali au pus bani pentru a o caza pe femeie, împreună cu fetița ei, la un hotel, dar nu au avut succes la hotelurile din zonă, camerele fiind ocupate.

Un taximetrist, căruia i s a făcut milă de ele, s-a dus la polițiștii locali și s-a oferit să le cazeze la el acasă, pentru o noapte. Polițiștii locali au luat datele bărbatului dându-și acordul.

De asemenea, polițiștii locali le-au dat măști de protecție, atât femeii, cât și fiicei acesteia, dar și 100 de lei, să aibă de mâncare până acasă”.

Uite că tu ai fost fix unul dintre cei trei polițiști și ai ales să nu dai amenda aia. Desigur, aceasta nu va ajunge o știre prea importantă. Nu atât de importantă ca noua memă de pe Facebook. Vei fi considerat doar un mic exemplu și, cel mai probabil, gestul tău va fi uitat. Sau greu de crezut. Sau nici măcar știut.

Citește și: Polițiștii nu-l mai vor pe Marcel Vela

#News