ANM a emis alertă de averse, ploi torențiale și grindină

Cantităţile de apă vor fi de 30 - 40 l/mp şi, izolat, de peste 50 l/mp.

Ploi
Ploi

Meteorologii au emis, joi, o atenţionare Cod portocaliu de averse și ploi torențiale, valabilă până vineri la prânz, fiind emise alerte Cod galben de instabilitate atmosferică în jumătate de ţară, potrivit digi24.ro.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 15 iunie, ora 21:00 – 16 iunie, ora 12:00, în judeţul Caraş-Severin şi în zona de munte a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Alba şi Hunedoara, va fi valabil un Cod portocaliu de averse torenţiale. Cantităţile de apă vor fi de 30 – 40 l/mp şi, izolat, de peste 50 l/mp.

Pe parcursul zilei de joi, între orele 12:00 – 21:00, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de vreme instabilă. Astfel, în intervalul menţionat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în zona montană, nord-vestul Olteniei şi al Moldovei, în estul şi sud-estul Transilvaniei şi în sudul Banatului. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi izolat grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi pe arii restrânse de peste 30 l/mp.

Un al doilea Cod galben de instabilitate atmosferică va intra în vigoare de joi, de la ora 21:00, cu valabilitate până vineri, la ora 12:00.

În acest interval de referinţă, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Carpaţii Occidentali şi Meridionali, în Oltenia şi vestul Transilvaniei. Vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp, izolat peste 30 – 40 l/mp. Legat de prognoza pentru Municipiul Bucureşti, în perioada 15 iunie, ora 12:00 – 16 iunie, ora 12:00, vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime de 29 – 30 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza şi seara, când probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice va fi în creştere. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura minimă se va încadra între 15 şi 17 grade. Prezența șacalilor, semnalată în localități din vecinătatea Ploieștiului