Dan Tudorache

Grădinița de Vară este un proiect de succes aflat acum la sfârșit. Potrivit primarului Sectorului 1, Dan Tudorache, atelierele de la Nazarcea ale copiilor care s-au înscris în acest proiect s-au dovedit a fi un real succes, atât printre cei mici, cât și printre părinții acestora. În același mesaj, primarul Tudorache menționează că niciun participant nu s-a infectat cu Covid-19, pe toată durata participării la acest proiect, întrucât s-a ținut temeinic seama de regulile sanitare, cât și de cele de distanțare socială. Un amănunt care, în plină stare de alertă, se poate dovedi definitoriu.

Mai mult decât atât, în cadrul Grădiniței de Vară copiii au reușit să „împuște doi iepuri de-odată”, distrându-se, însă învățând, deopotrivă, și lucruri noi care cu siguranță le vor fi utile pe viitor.

800 de copii, participanți la Grădinița de Vară

„Atelierele de la Nazarcea ale copiilor înscriși la “Grădinița de Vacanță” se apropie de sfârșit. Sunt sigur că, pe lângă distracție, micuții au și învățat lucruri utile. Vă dau și o altă veste bună, în perspectiva începerii noului an școlar. Niciunul din cei 800 de copii care au participat la “Gradinita de Vacanță” și niciun cadru didactic nu s-au îmbolnăvit de covid-19. Vom face tot ce este posibil pentru a păstra această statistică îmbucurătoare și după începerea școlilor.”, a declarat primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, pe pagina sa oficială de Facebook.

Citește și: Gabriela Firea, despre Congresul PSD: „Mereu este loc de mai bine”

#News