Scrisoare deschisă a medicilor pentru anularea Jocurilor Olimpice

Sistemul sanitar nipon nu face față valului de infectări cu noul coronavirus

Medicii japonezi cer, printr-o scrisoare deschisă, anularea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, după ce a fost înregistrată o creștere foarte mare a numărului de cazuri de coronavirus, iar spitalele sunt pline, relatează Reuters.

Cele aproximativ 6.000 de cadre medicale care fac parte din Asociația Medicilor din Tokyo spun că unitățile medicale nu mai au locuri, care oricum au fost suplimentate pe fondul creșterii numărului de pacienți care cer ajutor specializat. În acest sens, medicii au decis să ceară public autorităților locale să intervină și să convingă Comitetul Olimpic Internațional să anuleze desfășurarea Jocurilor și anul acesta.

„Cerem cu tărie ca autoritățile să convingă CIO (Comitetul Olimpic Internațional) că organizarea olimpiadei este dificilă și să obțină decizia de anulare a Jocurilor”, a declarat asociația într-o scrisoare deschisă din 14 mai, adresată primului ministru Yoshihide Suga.  

Cererea medicilor a fost făcută și pe fondul lipsei de personal medical. Aceștia susțin că sistemul sanitar nu poate face față unui nou val al pandemiei. Guvernul a extins pentru a treia oară starea de urgență în Tokyo și alte câteva prefecturi, până pe 31 mai, relatează Reuters.

Scrisoare, după o petiție

Scrisoarea deschisă transmisă de medicii japonezi vine la scurtă vreme după ce a fost inițiată o petiție, semnată deja de peste 370.000 de oameni, prin care se solicită anularea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, potrivit Reuters.

Organizatorii Jocurilor Olimpice și guvernul japonez au declarat în repetate rânduri că evenimentul trebuie să meargă mai departe, în parte ca simbol al triumfului mondial asupra pandemiei, iar protocoalele detaliate Covid au fost dezvăluite pentru participanți. Din păcate, situația „din teren” nu este atât de „roz” pe cât își doresc aceștia. Japonia se află deja în valul al patrulea al pandemiei, iar presiunea pusă pe sistemul medical, în paralel cu o rată de vaccinare sub așteptări, Utsunomiya a precizat că demersul său a fost bine primit, după ce un cadru medical i-a mulțumit pentru această inițiativă.

Jocurile Olimpice de iarnă, la un pas de boicotare

Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a îndemnat marţi la un „boicot diplomatic” al Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022 de la Beijing pentru a denunţa încălcarea drepturilor omului în China, notează AFP citată de Agerpres. „Nu putem pretinde că totul este în regulă cu organizarea Jocurilor Olimpice din China”, a afirmat ea în cursul unei audieri consacrate drepturilor omului şi Beijingului, în contextul în care în Statele Unite se înmulţesc apelurile la boicotarea acestora.

„Din păcate, suntem aici pentru că China continuă să zdrobească disidenţa politică. Să facem un boicot diplomatic dacă sunt organizate Jocurile Olimpice”, a adăugat Nancy Pelosi, al treilea om în stat.

Citește și: Petiție contra Jocurilor Olimpice de la Tokyo