Tudor Giurgiu

Recunosc, îmi vine greu a crede că există foarte mulți oameni în țara asta care să nu știe cine este Tudor Giurgiu. Cu toate astea, am să încep articolul de astăzi prin a povesti, totuși, acelora dintre voi nepasionați de cinematografie și festivaluri de film, câteva lucruri despre acesta. O informație în plus n-a făcut rău nimănui, niciodată. Ba chiar din contră!

Tudor Giurgiu este unul dintre cei mai cunoscuți regizori și producători români, în CV-ul său cinematografic existând titluri ca: „De ce eu?”, „Despre oameni și melci” sau „Legături Bolnăvicioase”. De asemenea, datorită lui Tudor Giurgiu, țara noastră are de câțiva ani buni încoace parte de unul dintre cele mai importante festivaluri de film, pe numele lui TIFF.

Însă astăzi nu este neaparat despre filmele lui Tudor Giurgiu și nici despre TIFF. Astăzi vorbim despre redeschiderea cinematografelor, o relaxare de care nu ne vom putea bucura prea curând, din câte ne povestește starea de alertă, cu restricțiile ei cu tot.

Într-o Românie în care bisericile se redeschid, promițând că vor ține cont de reglementările distanțării sociale, pentru cei a căror religie se numește „filmul” nu se pot găsi soluții viabile. Și știți de ce? În mare parte pentru că iubitorii filmului nu au și ei un Daniel sau un Teodosie, gata-gata să plângă miolăit în fața camerelor, apelând la sentiment și la prinsul degetelor la ușă.

Credincioșii absoluți ar putea spune că această comparație este una deplasată. Poate că e, poate că nu e. E dreptul lor să creadă asta, așa cum e și dreptul meu să spun că fiecare are prioritățile lui în viață. Unii se distrează la biserică, alții la film. Așa-i viața. Suntem diferiți. Ar fi extrem de plictisitor dacă am fi cu toții la fel!

Cu toate că suntem diferiți, ar trebui să beneficiem de tratament egal. Astfel, dragi autorități: ori îi deschidem pe toți, ori îi lăsăm închiși pe toți. C-așa-i corect. Firește, nu am uitat de distanțare socială și nici de măscuțe. Astea-s lege, nu tocmeală!

Soluțiile altor țări, povestite de Tudor Giurgiu

„În Bulgaria sălile mici de cinema s-au deschis din 11 mai, la 30% capacitate.
În Cehia cinema-urile se deschid din 25 mai. 1 rînd liber între oameni, scaune libere între cei care nu sunt din același grup. Fără mîncare și băutură în sală.
Cinematografele în aer liber se deschid în Grecia din 1 iunie. Scaunele trebuie puse la 1.5 m distanță unele de altele.
În Italia sãlile se deschid în 15 iunie la o capacitate maximã de 300 locuri ocupate iar cinemaurile in aer liber mai devreme, limita fiind de 1000 de scaune.
În Polonia, cinema-urile open-air si drive-in-urile sunt deschise din 18 mai.
În Olanda sãlile se deschid dupã 20 mai, respectînd normele din celelalte tãri europene.
În Spania, din 25 mai, 1/3 din capacitate.
În România, NU la drive-in, NU la open air shows, NIMIC despre redeschiderea sãlilor. Si n-o sã-mi spuneti ca Romania e cea mai afectatã tarã dintre toate…
O sã scriem noi cineastii, oamenii din domeniu propuneri de norme, date, un “how to do”, totul e sã ne si asculte cineva.”, ne povestește regizorul Tudor Giurgiu pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Împărtășania din gură-n gură, până-n fund la doamna doctor

#News