Melania Trump pleacă pe ușa din spate a Casei Albe

Potrivit protocolului de predare a ștafetei, Melania Trump ar fi trebuit să o invite pe Jill Biden în această perioadă la Casa Albă, pentru a-i face un tur al clădirii

Prima doamnă a Statelor Unite ale Americii Melania Trump și-a luat „la revedere” de la cetățenii țării într-un mesaj atipic, postat pe pagina sa oficială de Twitter, relatează Euronews.

„Ultimii patru ani la Casa Albă au fost de neuitat, atât pentru mine, cât și pentru Donald. Mă gândesc, în acest moment, la toți cei pe care îi port în suflet și la poveștile lor pline de dragoste, patriotism și determinare”, a declarat Melania Trump, pe Twitter. „Mă simt motivată de americanii incredibili care au susținut comunitățile noastre cu dragoste, curaj, bunătate și demnitate”, a adăugat aceasta.

Într-un mesajul video de aproximativ șapte minute, prima doamnă i-a îndemnat, de asemenea, pe cetățenii americani să dea dovadă de responsabilitate, în contextul pandemiei de Covid-19. Asta cu toate că, de-a lungul ultimului an, soțul acesteia a insistat de nenumărate ori să minimizeze pericolul pandemiei, sugerând, la un moment dat, faptul că cel mai bun leac anti-virus ar fi o soluție pe bază de clor, recomandare care a stârnit controverse și, totodată, hohote de râs.

Melania Trump sare peste protocolul de a-i preda ștafeta lui Jill Biden

Potrivit protocolului de predare a ștafetei, Melania Trump ar fi trebuit să o invite pe Jill Biden, în această perioadă, la Casa Albă, pentru a-i face un tur al clădirii. De asemenea, tot potrivit tradiției, ar fi fost oportun ca Jill și Joe Biden să fie invitați în Biroul Oval de către actualul cuplu prezidențial, lucru care, de asemenea, nu se va întâmpla. Ba mai mult decât atât, Donald și Melania nu vor participa nici la ceremonia de învestire a președintelui ales, Joe Biden, de mâine, 20 ianuarie.

Citește și: Trump, abandonat de Rudy Giuliani în dosarul „insurecției”

#News