Vaccinarea anti Covid, între ezitare şi speranţă

Vaccinarea este facultativă și gratuită, iar campania națională de imunizare va începe în 27 decembrie

Deși există voci din cadrul lumii bisericești care susțin vaccinarea anti Covid, de la înălțimea BOR vocea se aude tot mai stins. Chiar dacă Patriarhia Română salută apariția acestui vaccin, „Biserica nu se poate pronunța în probleme de ordin strict medical”, mai ales că este vorba de un vaccin nou.

Pentru succesul campaniei de vaccinare anti-Covid 19, este necesară informarea corectă a populației cu privire la unele aspecte, precum caracterul voluntar, gratuit și sigur al actului de vaccinare, a faptului că acesta este un drept, și nu o obligație. În legătură cu „caracterul sigur al actului de vaccinare”, cei care au autoritatea profesională și morală să recomande un vaccin absolut nou şi descoperit recent sunt exclusiv specialiștii din domeniul medical respectiv.

Comunicatul Patriarhiei Române

Citește și: Mitropolitul Olteniei recomandă vaccinarea anti Covid

Patriarhia, pro vaccinare, dar cu asumarea responsabilității în cazul efectelor adverse

Așa cum se știe, orice vaccin poate avea și efecte adverse, diferite de la o persoană la alta, de la un istoric medical la altul. În acest context, cu un vaccin revoluționar, menit să pună capăt pandemiei cu noul coronavirus, Patriarhia Română a precizat că este pro vaccin, dar doar după ce fiecare individ s-a informat cu privire la „plusurile și minusurile” vaccinului, dar mai ales, cu asumarea responsabilității concrete în cazul în care vor exista efecte adverse.

„În acest sens, Patriarhia Română salută vestea bună a apariției vaccinului care ar putea diminua și stopa actuala pandemie, însă Biserica nu se poate pronunța în probleme de ordin strict medical. Cu atât mai mult, în cazul unui vaccin recent care nu a mai fost folosit și despre care specialiștii în domeniu se pronunță ei înșiși în mod gradual sau diferit.

Poziția Patriarhiei Române, care prețuiește știința medicală și multele beneficii ale acesteia, a fost și rămâne una favorabilă vaccinării, subliniind însă constant necesitatea esențială a respectării riguroase a principiilor de natură etică: consimţământul informat al persoanei, descrierea clară a beneficiilor şi a riscurilor, asumarea responsabilității concrete în cazul în care vaccinarea produce efecte adverse asupra sănătății persoanei vaccinate.

În concluzie, vaccinarea trebuie să fie un act profilactic responsabil și în totală cunoștință de cauză recomandat şi acceptat pe baza unei informări clare şi complete, oferită de autoritățile competente și receptată corect de cetățeni.

În acest mod, teama şi ezitarea vor fi învinse de încredere şi speranţă”, se mai arată în comuncatul BOR.

Reamintim că vaccinarea anti Covid este una gratuită și voluntară, mai mult, copiii sub 16 ani nu vor fi vaccinați. Campania națională de vaccinare va începe, cel mai probabil, pe 27 decembrie.

O primă tranșă, simbolică, de 10.000 de unități (necesară pentru imunizarea a 5.000 de medici din prima linie), va fi adusă în țară până la acel moment, când, la nivelul UE se dorește ca această campanie de imunizare să înceapă simultan.

Citește și: Mitropolitul Olteniei recomandă vaccinarea anti Covid

#News